X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Savanţii au găsit dovezi ale existenţei vieții pe satelitul lui Saturn

5 iul. 2018,, 01:28   Externe
2605 0

Folosind datele de spectrometrie de masă culese de sonda Cassini a NASA, savanţii au găsit că moleculele organice mari de carbon sînt ejectate prin crăpăturile de pe suprafaţa îngheţată a lui Enceladus, unul dintre mulţii sateliţi naturali ai gigantului gazos, Saturn.

Cercetătorii de la Southwest Research Institute, care au descoperit prezenţa acestor molecule, consideră că reacţiile chimice dintre miezul solid al satelitului şi apa caldă din oceanul de sub gheaţă sînt responsabile pentru aceşti compuşi complecşi, scrie Phys.

„Încă o dată, sîntem uimiţi de Enceladus. Anterior, am identificat doar cele mai simple molecule organice ce conţin cîţiva atomi de carbon, dar chiar şi acelea erau foarte interesante”, a precizat Christopher Glein, savant şi coautor al lucrării publicate recent în Nature. „Acum am găsit molecule organice cu mase de peste 200 de unităţi atomice de masă. Acestea sînt de zece ori mai grele decît metanul. Avînd molecule complexe care emană din apa lichidă a oceanului, acest satelit este singurul corp în afară de Pămînt care satisface simultan toate necesităţile existenţei vieţii aşa cum o cunoaştem”.

„Chiar şi după sfîrşitul său, nava Cassini continuă să ne înveţe despre potenţialul lui Enceladus în ceea ce priveşte astrobiologia”, a adăugat Glein.

În timpul zborului, în apropierea lui Enceladus, pe 28 octombrie 2015, cu ajutorul instrumentului INMS (Neutral Mass Spectrometer), s-a putut detecta hidrogen molecular atunci cînd nava a trecut printr-un jet. Studiile anterioare arătaseră deja că satelitul are un ocean sub stratul de gheaţă şi deasupra miezului solid. Hidrogenul molecular din jet este format probabil în urma reacţiilor geochimice dintre apă şi stînci existente în medii hidrotermale.


„Hidrogenul oferă o sursă de energie chimică ce susţine microbii care trăiesc în oceanele Terrei de lîngă izvoarele hidrotermale”, a precizat Hunter Waite, savantul care conduce echipa de la INMS şi coautor al noului studiu. „Odată ce ai identificat o sursă potenţială de hrană pentru microbi, următoarea întrebare este cu privire la natura compuşilor organici complecşi din ocean. Această lucrare reprezintă primul pas în aceaqstă înţelegere a complexităţii chimiei organice dincolo de aşteptările noastre”.

„De asemenea, descoperirile din cadrul acestui studiu au semnificaţie importantă pentru explorările din generaţiile următoare”, a adăugat Glein. „O navă viitoare poate zbura prin jet pentru a analiza aceste molecule organice complexe folosind un spectrometru de masă de rezoluţie ridicată pentru a ne ajuta să determinăm exact modul de formare al acestora”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?