X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Roboți, în sălile de operații: “Urmează să preia din ceea ce fac chirurgii”

18 sep. 2019,, 02:30   Externe
2451 0

Inteligenţa artificială își face încet, dar sigur, loc în viața noastră de zi cu zi. Așa că nu e de mirare că roboții se pregătesc să facă parte din echipă care va intra în sălile de operație din spitale.

Însă tehnologia nu înlocuiește, cel puțin deocamdată, omul. Mașinăriile îi vor ajuta pe doctori - totul spre binele pacienților.

În unele cabinete din Marea Britanie, chirurgii se familiarizează deja cu roboții. Este o primă etapă a proiectului care prevede ca maşinăriile inteligente să îşi facă intrarea în sălile de operaţie din spitale. De pildă, chirurgii pot apela la ajutorul unor brațe robotice - folosite pentru a controla instrumentele chirurgicale.

Jonathan Morton, chirurg: “Nu robotul va efectua operația în sine, ci chirurgul cu experiența și cunoștințele sale îi va spune robotului ce trebuie să facă.

Reprezentanţii Sistemului Naţional de Sănătate din Marea Britanie au început să lucreze la un program în valoare de 50 de milioane de lire sterline pentru echipament chirurgical robotic. Dar asta nu înseamnă că viaţa pacienţilor va fi doar în mîinile roboţilor.


Richard Kerr, Colegiul Regal al Chirurgilor: “Robotul urmează să preia din ceea ce fac chirurgii. Robotul va deveni parte integrantă a instrumentelor pe care chirurgii obișnuiau să le folosească pe pacienții lor. Probabil că, pe termen lung, peste 20 de ani, unele domenii ale chirurgiei ar putea fi realizate de către roboţi.”

Jonathan Morton, chirurg: “Este destul de incitant să vezi că au apărut tehnicile robotice, în primul rând din punct de vedere ergonomic. Poţi programa sistemul mult mai bine, astfel încît greutăţile asupra corpului să să fie mai mici, fapt care, sperăm, ar putea îmbunătăți rata accidentelor pentru chirurgi pe termen lung, ceea ce ne va permite să împingem limitele chirurgiei din nou, la fel cum s-a reușit în anii 90.”

Oamenii de ştiinţă care pledează pentru această tehnologie spun că astfel numărul pacienţilor operaţi ar putea să crească.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?