X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Primul cablu telefonic transatlantic a fost inaugurat acum 64 de ani

25 sep. 2020,, 20:00   Externe
3609 0

Poate îţi vine greu să crezi acum, cînd ai telefonul în buzunar şi poţi suna pe oricine de pe suprafaţa pămîntului, dar a fost o vreme cînd depindeai de un cablu ca să poţi comunica. Şi nu e mult de atunci, transmite mediafax.ro.

Astăzi se împlinesc exact 64 de ani de la inaugurarea primului cablu telefonic întra Statele Unite şi Marea Britanie. Pînă atunci, comunicarea inter-continentală se reducea la un vechi cablu prin care se puteau transmite doar telegrame.

Aşa se face că, în Criza Rachetelor din Cuba, a fost nevoie de 12 ore pentru ca primul mesaj de reconciliere trimis de americani să ajungă la sovietici. Imediat după aceea, cablul a devenit gazda primului telefon roşu dintre Washington şi Moscova.

În 1957, cu ajutorul cablului a fost transmis primul concert transatlantic, susţinut de Paul Robeson, de la New York la Londra. Şi astăzi Microsoft trage cabluri pe fundul Atlanticului, dar Elon Musk mizează pe sateliţii Starlink. Care va fi tehnologia care va avea câştig de cauză? Poate nu va fi nevoie de încă 64 de ani ca să afli.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?