Podul terestru Bering s-a format mai tîrziu decât se știa

Podul terestru Bering a fost o fîșie de pămînt care lega cîndva Asia de Alaska. Cercetătorii au descoperit recent că acesta a apărut în urmă cu 35.700 de ani, mai tîrziu decît se credea pînă acum.

Pămîntul este în schimbare constantă, iar în trecut, au existat multe cicluri glaciare, transmite Noi.md cu referire la descopera.ro.

Era glaciară vine cu formarea calotelor glaciare, care cauzează o scădere globală a nivelului mării, deoarece apa este stocată în aceste calote de gheață.

Atunci cînd acestea s-au topit, nivelul mării a crescut.

Această scădere a nvielului mării poate scoate la iveală fîșii de pămînt, așa cum a fost cazul podului terestru Bering.

Această fîșie de pămînt a avut o importanță istorică deosebită în timpul ultimei ere glaciare, deoarece a fost o cale prin care oamenii au migrat din Asia spre America de Nord.

Atunci cînd calotele glaciare s-au topit, acest pămînt a fost inundat din nou, potrivit IFLScience.

Strîmtoarea Bering

În prezent, podul terestru Bering este un pasaj de apă care face legătura între Oceanul Arctic și Oceanul Pacific și care se numește Strîmtoarea Bering.

Momentul în care a avut loc migrația umană nu a fost încă stabilit, iar cercetătorii au crezut anterior că podul terestru Bering a apărut cu mult înainte de apogeul utimei ere glaciare.

Totuși, un nou studiu, publicat în PNAS, susține că podul terestru Bering a apărut în urmă cu 35.700 de ani.

Aceste rezultate indică ideea ca migrația umană a fost mult mai scurtă decît credeau oamenii inițial.

Sedimentele de pe fundul Oceanului Arctic, dovezi ale vechimii podului Bering

Oamenii de știință au reconstruit istoria Oceanului Arctic prin examinarea izotopilor de azot, care au fost conservați de planctonul marin antic.

Probele au fost studiate pentru a fi analizate compozițiile de azot care ar putea indica momentul în care Strîmtoarea Bering a fost inundată.

„Au existat două provocări majore, prima fiind chiar legată de procurarea materialului. Ca să conducem analiza, am avut nevoie de sedimente de pe fundul Oceanului Arctic.

Aceste sedimente au fost colectate într-o expediție ambițioasă cu un spărgător de gheață, la Polul Nord, în 1994”, a spus Jesse Farmer, cercetător postdoctoral de la Universitatea Princeton, SUA.

Transformări naturale decisive

Aceste rezultate au fost apoi comparate cu modelele privind nivelul mării, bazate pe diferite scenarii de creștere a calotelor de gheață.

„Deoarece nivelul oceanului la Strîmtoarea Bering este afectat de nivelul global al mării, rezultatele noastre presupun un nivel global al mării mult mai ridicat în perioada imediat anterioară ultimei ere glaciare decît se credea pînă acum.

O idee veche este că marile calote de gheață terestre din ultima eră glaciară au crescut foarte încet, dar s-au topit rapid.

Rezultatele noastre sugerează că straturile de gheață din ultima eră glaciară au crescut la fel de repede cum s-au topit. Acest lucru ridică o serie întreagă de întrebări interesante despre ceea ce controlează creșterea marilor calote de gheață”, a declarat Farmer.

Studiul indică, de asemenea, că a existat o relație mai puțin directă între climă și volumul global de gheață decît se credea inițial.