TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

MAI multeminimizează

Pizza i-a salvat viața: Cum o femeie din Italia a păcălit agresorul

Poliţia din Milano a arestat un marocan în vîrstă de 25 de ani pentru vătămarea corporală a fostei partenere, în vîrstă de 33 de ani. Temîndu-se să strige după ajutor, tînăra a sunat la 112 sub pretextul că vrea să comande pizza.

Femeia a fost de acord să se întîlnească sîmbătă cu fostul partener de care s-a despărţit la sfîrşitul lunii ianuarie 2021. La întîlnire însă cei doi s-au certat crunt din cauza geloziei, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Tînăra de 33 de ani, lovită, s-a temut pentru viaţa ei şi a decis să sune la 112, unde a comandat o pizza margherita, în aşa fel încît fostul iubit să nu bănuiască nimic.

Salvatorii au înţeles imediat situaţia de urgenţă şi au trimis la locuinţa respectivă Poliţia.

Tînăra de 33 de ani, îngrijită apoi la spital din cauza loviturilor primite, le-a spus poliţiştilor că este vorba doar despre ultimul episod dintr-un lung şir de violenţe şi hărţuire.


Un caz similar s-a petrecut tot în Italia, dar la Torino, în vara anului trecut, cînd o femeie originară din America de Sud a scăpat de agresor sunînd la 112 şi spunînd că vrea să comande o pizza.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


MAI multe

Sondaj Toate

load