Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Pînă la final de an, vom avea parte de două eclipse

30 noi. 2020,, 19:30   Externe
6790 0

Într-un an cu atîtea evenimente astrologice majore, în care au retrogradat toate planetele care pot să o facă (8 din 8), sînt și 6 eclipse (din 7 posibile), ca să fie meniul complet. Astrocafe scrie că, pînă la finalul anului, avem două eclipse, una parțială de Luna în Gemeni pe 30 noiembrie și una totală de Soare în Săgetător pe 14 decembrie, transmite realitatea.md.

Seria eclipselor pe această axă (Gemeni- Săgetător) a fost deschisă pe 5 iunie și continuă și în 2021. Așadar, e important să știm unde în harta natală se află aceste semne, pentru a ști unde vor veni schimbări fără preaviz. Pentru că, da, asta fac eclipsele, aduc schimbări fără preaviz, care au rolul de a ne calibra, de a ne ajusta calea, drumul, alegerile în raport cu destinul. Sînt reglaje cosmice care, deși par să ne încurce, de fapt ne ajută să ținem calea dreapta, dar nu aceea pe care o gîndim, ci aceea pe care sufletul nostru o știe.

Aceste două eclipse preced Marea Mutație (Conjuncția Jupiter/Saturn în Vărsător, din 21 decembrie- evenimentul astrologic al anului), ca și cum ne fac pârtie, ne ajută să facem trecerea de la o energie veche la una nouă, de la un mod de gîndire vechi la unul nou, altfel. Energia mutabilă activată acum, împreună cu focul care predomină ca element în ambele momente (eclipse), vorbesc despre mișcare, transmutare, schimbare. Și curaj, îndrăzneala, experiențe care ne urnesc din energia statică pe care am tot experimentat-o pînă acum, anul acesta.

Eclipsele de final de an ne pregătesc pentru experiențe inedite și, de aceea, acolo unde ne ținem cu dinții de convingeri și forme vechi, probabil că vom fi provocați, prin șocuri și surprize, să le dăm drumul și să privim spre viitor, chiar dacă nu știm ce ne așteaptă și nu avem nicio garanție.

Eclipsa de Lună în Gemeni (Luna plină) are influență asupra tuturor oamenilor și, deși coincide cu Luna plină și am putea spune că e un moment de finalizare și eliberare, de încheiere, de fapt e mult mai mult de atît.


Această eclipsă este una a Nodului Nord, ceea ce înseamnă oportunitate, nou, evoluție, ceva ce se întîmplă și ne provoacă să ieșim din zona de confort, pentru a putea crește și evolua, fiecare pe direcția indicată în harta natală. Iar ceea ce se întîmplă este legat de o informație, o veste, o înțelegere diferită asupra unui context de viață sau în ce privește trecutul nostru ori o relație care necesită a fi schimbată, revigorată, poate chiar dizolvată brusc.

Ceva șocant poate apărea pe tapet în zilele premergătoare sau post-eclipsă (Mercur, stăpânul eclipsei, se află în opoziție cu Uranus), ceva care nu ne va plăcea la început (Luna- inconjunctie cu Venus) și ne va crea o stare de disconfort, dar care ulterior se va dovedi util și benefic pentru noi (Mercur sextil Jupiter și Saturn).

Mesajul eclipsei de Luna în Gemeni este să avem curajul să gândim diferit, să ieșim din zona de confort și să ne mișcăm înainte, fiind atenți la posibilitățile care apar. De asemenea, fiind o eclipsa a Nodului Nord, e esențial să luăm decizii, să facem ceva, să ne urnim.

Eclipsa totală de Soare în Săgetător (Luna nouă) are loc pe 14 decembrie și este o eclipsa mercuriană (Mercur conjunct cu Soarele și Luna în Săgetător). Din nou apare, deci, Mercur și din nou e vorba despre comunicare, informații, gândire, idei, concepte și felul în care ne folosim de toate acestea.

O eclipsă de Soare are loc mereu la Lună nouă și este asociată de regulă cu un nou început neașteptat. De regulă, eclipsele de Soare au impact mai puternic asupra liderilor (președinți, regi, figure publice, autorități) însă, cu siguranță, în funcție de zona activata în harta natală, toți vom simți această energie într-un fel sau altul.

Această eclipsă de Soare este una a Nodului Sud Lunar, așadar, chiar dacă vorbim despre un început, în același timp este vorba și despre un final, o încheiere. Universul ne pune o condiție, pentru a putea merge mai departe: să încheiem ceva, să renunțăm la ceva, să plătim ceva. Este o eclipsa karmică, această vine cu consecințe, completări și încheieri, în funcție de natura karmei accumulate. Pot fi plăti sau pot fi cadouri cosmice.

În orice caz, există multă determinare care se desprinde din contextul energetic al eclipsei de Soare (trigon cu Marte), cu condiția să stăm departe de știri false, teorii ale conspirației, ipohondrie… (careu cu Neptun).

Ambele eclipse sunt un vehicul care ne duce mai departe, ne mișcă, ne ajută să dislocăm energie veche, stagnantă. Sunt ca un brânci cosmic, un impuls și o pregătire pentru noua era care începe la 21 decembrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?