X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Părul preşedinţilor americani va fi trimis în spaţiu

2 mar. 2023,, 23:30   Externe
3007 0

Compania Celestis, specializată în lansarea în spațiu de rămășițe umane incinerate, îi va onora pe foștii președinți americani George Washginton, Dwight D. Eisenhower, John F. Kennedy și Ronald Reagan, trimițînd în spațiu mostre de păr de la fiecare dintre ei cu ocazia lansării primei rachete Vulcan, scrie Space.com.

Firele de păr ale foștilor președinți vor fi lansate în cosmos la bordul unei rachete spațiale Vulcan în niște capsule speciale, alături de rămășițele incinerate și probele ADN ale creatorului Star Trek, Gene Roddenberry, și ale altor membrii din distribuția serialului revoluționar din anii '60. Misiunea spațială a companiei a fost poreclită „Enterprise”, după numele navei spațiale din Star Trek – USS Enterprise – a cărei misiune era „să meargă cu vitejie acolo unde niciun om nu a mers vreodată”, transmite Digi.

Celestis a transmis că mostrele de păr au fost dăruite de un donator anonim și au venit împreună cu certificate de autenticitate. Acestea i-ar fi aparținut inițial lui Louis Mushro, un colecționar de păr provenit de la celebrități, care a murit în 2014. „Adăugînd ADN-ul acestor simboluri americane la Enterprise, stabilim un precursor pentru viitoarele misiuni umane și contribuim la registrul istoric al explorării umane a spațiului cosmic”, a spus cofondatorul și directorul executiv al Celestis, Charles Chafer. Racheta fabricată de United Launch Alliance (ULA) va fi lansată anul acesta. În afară de lansarea în spațiu a părului foștilor președinți americani, racheta celor de la ULA mai trebuie să transporte doi sateliți pe orbita terestră și să trimită pe Lună un vechicul lunar.

„Momentul va marca „prima dată în istorie cînd un președinte a ajuns în spațiu sub orice formă, simbolică sau altfel”, a transmis Celestis. Racheta spațială va călători pînă la între 150 și 300 de milioane de kilometri distanță de sistemul Pămînt-Lună și va avea la bord peste 200 de capsule care conțin cenușă umană, probe ADN și alte mesaje personale de la clienții din toată lumea a companiei. Partea superioară a rachetei Vulcan va intra la finalul misiunii pe orbita Soarelui, devenind astfel cel mai îndepărtat avanpost spațial al omenirii, numit Stația Enterprise.

1
2
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?