Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Oraşul Sângerei va fi modernizat prin dezvoltarea infrastructurii

14 iul. 2022,, 05:00   Externe
3856 0

Până la finele anului curent, la Sângerei va fi realizat un proiect de modernizare prin dezvoltarea infrastructurii orașului. Lucrările sunt executate în cadrul unui proiect de dezvoltare regională implementat de Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL).

Două companii s-au angajat să efectueze lucrările de revitalizare urbană în decurs de cinci luni. Lucrările au demarat în prima jumătate a lunii mai. Ieri, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, și specialiști ai Agenției au efectuat vizite de monitorizare pe șantierele din Sângerei. Părțile au discutat despre un șir de aspecte tehnice de care urmează să se țină cont în procesul de executare a lucrărilor de construcție.

Valoarea contractelor de antrepriză, încheiate cu cele două companii, constituie 14,72 milioane de lei (circa 750 de mii de euro), din sursele FNDRL, contribuția Primăriei orașului Sângerei fiind de 10%.

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării trei noi proiecte de revitalizare urbană. Unul dintre acestea este „Sângerei - orașul incluziunii teritoriale”, depus de primăria orașului în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023. Conform Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024, astfel de proiecte își propun să consolideze rolul și funcțiile orașelor în sporirea competitivității regiunii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?