X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

O nouă descoperire referitoare la ADN

22 noi. 2020,, 01:31   Externe
14460 0

Cercetători de la Universitatea Radboud din oraşul olandez Nijmegen au anunţat că au descoperit multiple variaţii de ADN care indică un risc mai mare de a dezvolta Scleroza Multiplă (MS), fapt ce va permite realizarea unei investigaţii mai specifice asupra acestei boli.

National MS Fund, instituţie olandeză care strînge fonduri pentru a finanţa cercetările pentru tratamentul şi vindecarea MS, notează într-un comunicat că descoperirea cea mai importantă este o variaţie genetică în aşa-numitul MBP, o proteină de bază a mielinei, ce indică un risc mai mare de a dezvolta scleroza multiplă.

În urma unei reacţii autoimune a corpului, prin care se formează anticorpi împotriva proteinei MBP, învelişul protector din jurul nervilor (mielina) este atacat şi afectat iar ca rezultat nervii rămîn expuşi şi sînt incapabili să mai transmită semnale spre creier, ceea ce ce duce la paralizie.

Cercetătorii au comparat ADN-ul membrilor unei familii cu MS cu cei ai unei familii sănătoase şi, analizînd ambele profile, au descoperit diferite variaţii genetice ce influenţează dezvoltarea acestei boli, ceea ce a constituit "baza de investigaţie şi de urmărire".

Potrivit lui Geert Poelmans, cercetător asociat la Departamentul de Genetică Umană, rezultatele cercetării de urmărire "indică în ultimă instanţă dezvoltarea de noi tratamente pentru a combate MS pe termen lung", folosind celule prelevate din pielea pacienţilor cu MS, pentru a cultiva celule suşă, cu o durată de timp de doi ani pentru realizarea de studii şi cu un cost aproximativ de 750.000 de euro.

MS este o boală a sistemului nervos central care întrerupe fluxul de informaţie în interiorul creierului şi între creier şi corp şi, deşi încă nu se i cunoaşte încă originea, cercetătorii sînt de părere că o combinaţie de factori medio-ambientali şi genetici poate creşte riscul dezvoltării acestei boli.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?