X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

O familie de francezi a fost fugărită de un ghepard (VIDEO)

15 mai. 2018,, 23:31   Externe
8323 1

O familie de francezi poate fi considerată extrem de norocoasă după ce a fost alergată de un ghepard şi a scăpat nevătămată.

Gheparzii din cadrul Parcului Safari Beekse Bergen din Olanda au alergat după o familie. Conform Tech Times, în videoclipul în care a fost suprins incidentul se poate observa cum familia iese din maşină în mijlocul safariului în care se aflau gheparzi în libertate.

Unul dintre gheparzii ce i-a observat a fugit după ei, însă aceştia au reuşit să pătrundă înapoi în maşină. Femeia ce ţinea copilul în braţe poate fi observată în timp ce goneşte ghepardul ce mergea către maşină.

Prada preferată a gheparzilor este constituită din animale de dimensiuni mici, afirmă managerul parcului Niels de Wildt. El adaugă faptul că familia a fost norocoasă că animalele nu erau înfometate, ci îşi protejau doar teritoriul. Conform acestuia, animalele sînt hrănite la ore fixe, iar momentul incidentului a fost după ce gheparzii au fost hrăniţi.

Precum majoritatea parcurilor de safari, şi în acesta existau pretutindeni semne în diferite limbi ce transmit vizitatorilor să nu iasă din maşini.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?