X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

O creatoare de modă a dezvăluit de ce își spală foarte rar hainele

28 iul. 2019,, 04:00   Externe
4339 0

Stella McCartney a dezvăluit că nu își spală hainele decît foarte rar, pentru că nu vrea să le distrugă cu agenții chimici din detergenți. De asemenea, ne recomandă să le curățăm doar dacă este nevoie.

Creatoarea britanică de modă a relatat pentru The Guardian că a învățat să aibă grijă de articole vestimentare delicate la un curs de croitorie. Deși nu își spală prea des hainele, Stella McCartney, în vîrstă de 47 de ani, insistă că este foarte curată și ține mult la igienă.

Stilista nu îşi spală hainele nu numai să nu se distrugă țesătura, ci în primul rînd pentru a ocroti mediul. Regula ei generală – rule of thumb – este „să nu cureţe nimic dacă nu trebuie”. Ea a spus că a aplicat această regulă și la articolele de îmbrăcăminte mai intime – sutiene, neglije, etc. Stella spune că nu-și schimbă sutienul zilnic, orice s-ar crede despre ea. „Nu mi-aș schimba sutienul în fiecare zi și nu aș arunca o haină la mașina de spălat doar pentru că a fost purtată”, spune ea și le recomandă femeilor să facă la fel.

Stella McCartney spune că este „incredibil de igienică”, dar în niciun caz nu apelează la curăţare uscată, deoarece se folosesc, în acest scop, solvenţi periculoşi pentru mediu, cum ar fi percloretilenă.

Stella este o activistă înfocată în favoarea mediului şi spune că o curăţare uscată sau spălarea hainelor sînt la fel de poluante. Sustenabilitatea a fost integrată în brandul ei, care evită materiale precum pielea, blănurile și PVC-ul pe care ea l-a descris drept „canceros pentru oamenii care îl îmbracă”, plus că plouează rîurile.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?