Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Minciuna dăunează sănătății

16 aug. 2018,, 04:30   Externe
2622 0

Sinceritatea este dureroasă uneori pentru persoanele din jurul nostru, dar pentru noi este mult mai sănătoasă decît minciuna.

Persoanele care spun lucrurilor pe nume au o sănătate fizică şi psihică mai bună decît cele care obişnuiesc să mintă, potrivit cercetătorilor Universităţii din Notre Dame, Indiana (SUA), relatează wallnews.info .

Minciunile provoacă stări de tensiune şi de tristeţe, iar acestea afectează negativ starea generală de sănătate, au observat specialiştii americani după ce au monitorizat 110 persoane pe o perioadă de zece săptămîni. Jumătate dintre ei au fost rugaţi să fie cît mai sinceri pe durata studiului, iar ceilalţi s-au comportat ca de obicei. Potrivit autorului studiului o persoană obişnuită (care nu este mitomană) spune, în medie, 11 minciuni într-o săptămînă.

Participanţii la studiu care au reuşit să fie mai sinceri decît de obicei au declarat că starea lor fizică şi psihică a fost mai bună decît în trecut. Ei au avut mai puţine dureri de cap şi dureri în gît, iar stările de tensiune şi cele de melancolie s-au atenuat odată ce au încetat să mai inventeze scuze că au întîrziat la serviciu sau să-şi flateze şefii mai mult decît ar fi fost cazul. Sinceritatea le-a adus şi alte beneficii: interacţiunile sociale au devenit mai bune decît în trecut, iar relaţiile personale s-au îmbunătăţit şi ele.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?