X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3993

Mesajul de pe o tabletă veche de 1500 de ani a fost descifrat

8 oct. 2019,, 03:30   Externe
3203 0

O tabletă antică elenă conţinînd “blestemul dansatorului” a fost în sfîrşit descifrată.

Înscrisul de pe o tabletă din plumb, veche de 1500 de ani, descoperită între ruinele unui vechi amfiteatru din Israel, a fost în sfîrşit descifrat, dezvăluind un blestem aruncat asupra unui dansator pe nume Manna, probabil din partea unui rival, relatează Agerpres, citînd Live Science.

Blestemul invocă numeroşi demoni pentru a-i face rău dansatorului Manna, care probabil că susţinea reprezentaţii în celebrul amfiteatru Caesarea Maritima din Israel, ce a fost construit de Irod cel Mare.

Faptul că această tabletă a fost descoperită între ruinele unui amfiteatru antic atît de prestigios sugerează că Manna “trebuie să fi fost un artist celebru” al vremurilor sale, “care avea o faimă şi o reputaţie de apărat” şi care participa la concursuri de dans răsplătite cu premii considerabile, conform lui Attilio Mastrocinque, profesor de istorie romană la Universitatea din Verona, care detaliază traducerea acestui blestem grecesc într-un articol publicat în cadrul volumului “Studies in Honour of Roger S.O. Tomlin” (Libros Pórtico, 2019).

Iar persoana care-l blestema pe Manna nu se juca: “Să-i fie picioarele legate, să nu poată dansa Manna” scrie în limba greacă pe tabletă. “Să-i fie ochii acoperiţi şi mîinile şi picioarele legate şi slăbit să fie Manna când va dansa în amfiteatru...”


Pentru a se întîmpla acest lucru, în blestem este solicitat ajutorul mai multor zei, printre care Thoth, zeul egiptean al magiei şi înţelepciunii. De asemenea, sunt invocaţi “demonii cerului, demonii aerului, demonii pământului, demonii subterani, demonii mărilor, ai rîurilor şi ai izvoarelor...” pentru a-i face rău lui Manna.

“Răsucit, întunecat, legat, să-i fie ochii acoperiţi... ” lui Manna. “Să se mişte încet şi să-şi piardă echilibrul” şi “să fie cocoşat şi nevrednic...”, conform inscripţiei.

Tableta ce conţine acest blestem a fost descoperită de o echipă de arheologi italieni între anii 1949 şi 1954, însă inscripţia nu a putut fi descifrată pînă în prezent pentru că era aproape ştearsă de trecerea timpului. Attilio Mastrocinque a reuşit să o descifreze folosind o metodă denumită Reflectance Transformation Imaging (RTI). Prin această tehnică un program de calculator realizează şi combină numeroase fotografii ale unui artefact - fotografii realizate din unghiuri ale luminii diferite - rezultând o imagine compusă în care reapar detaliile şterse de vreme.

Tableta datează din secolul VI, perioadă în care Israelul era controlat de Imperiul Bizantin.

Ţinând cont de perioadă, este posibil ca Manna şi cel care a aruncat acest blestem asupra sa să făcă parte din facţiuni rivale. În Imperiul Bizantin, oamenii care intrau în competiţii de dans, sportive sau de altă natură, făceau deseori parte din familii sau grupuri rivale, iar această rivalitate era intensă, existând şi cazuri în care a degenerat în răzmeriţe şi revolte care au cuprins aşezări întregi.

Blestemul de pe tabletă este foarte lung, conţinînd 110 rânduri. Deşi creştinismul era religia oficială în Imperiul Bizantin, cei care doreau să plaseze blesteme nu ezitau să apeleze la vechii zei şi la demoni.

“Această tabletă, alături de multe altele de la începutul Evului Mediu, confirmă faptul că creştinarea Imperiului Roman nu a pus capăt practicilor de magie neagră, ci dimpotrivă, aceste practici au devenit din ce în ce mai extinse şi mai sofisticate”, conform lui Mastrocinque.

Tableta conţinînd “blestemul dansatorului” este expusă la Muzeul de Arheologie din Milano

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?