TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Lipsa de calciu? Iată cîteva remedii naturiste, cum le poți prepara?

Lipsa de calciu? Iată cîteva remedii naturiste, cum le poți prepara?

Hipocalcemia sau lipsa de calciu se manifestă prin tulburări la nivelul tubului digestiv, senzația de amorțire a mîinilor, furnicături, contracții musculare spontane, crampe, spasme laringiene, depresie, tulburări de memorie, tulburări de ritm cardiac, senzația de lipsă de aer sau chiar halucinații.

Doza zilnică recomandată de calciu variază de la o persoană la alta, în funcție de vîrstă și sex, de aceea, analizele medicale de sînge sînt recomandate înainte de a începe orice cură pentru suplimentarea calciului, deoarece un surplus de calciu în organism poate crea dezechilibre cel puțin la fel de neplăcute.


Pentru o mai bună absorbție a calciului este bine să fie completată dieta cu alimente bogate în vitaminele C și D, și magneziu, element care păstrează calciul în organism. Expunerea la soare este și ea foarte importantă, deoarece vitamina D se sintetizează prin expunerea la razele solare.

Cojile de ou sînt bogate în calciu natural, ușor de digerat și absorbit, acestea reprezentînd, totodată, și o formă echilibrată de microelemente. Din coaja unui ou de mărime medie rezultă aproximativ o linguriță de pulbere, care conține aproximativ 750 – 800 mg de calciu elemental, plus alte 27 microelemente, precum magneziu, bor, cupru, fier, mangan, sulf, zinc, etc.

Pentru a prepara maceratul din coji de ouă aveță nevoie de ouă "de țară" sau care au certificare BIO și miere dede albine bio sau organică, de proveniență locală cunoscută.

Cojile de ouă se spală foarte bine, pentru a elimina orice reziduu de pe coajă, dar pielița din interior nu se cojește, ci se păstrează. După ce au fost curățate, cojile se lasă la uscat, după care se sfarîmă pînă la o dimensiune acceptabilă pentru a putea fi făcute apoi pulbere cu ajutorul unei rîșnițe de cafea.

Peste cantitatea de praf obținută se adaugă aceeași cantitate de miere de albine, se amestecă bine și se lasă la macerat timp de o săptămînă într-un recipient din sticlă, după care se poate consuma, administrîndu-se cîte o lingură dimineața, înainte de micul dejun cu 20 de minute.

Cura este benefică și pentru creșterea masei osoase, dacă, pe lîngă calciu, dieta este suplimentată cu magneziu și vitamina D.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load