Incendii stiri: 558
Criza energetică stiri: 1670

Lavrov: „China a depășit Occidentul și Statele Unite”

17 mai. 2022,, 19:15   Diverse
2328 0

China a învins Occidentul și a ajuns pe poziții economice de frunte în lume. O declară ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, în discursul său de la forumul «Новые горизонты».

„Occidentul spune direct că este timpul să reformăm instituțiile economice, pentru că acestea au fost create de Occident, pe baza mecanismelor pe care americanii le-au propus tuturor și i-au obligat să le accepte”, a remarcat ministrul rus de Externe, subliniind că anume pe baza acestor mecanisme, în comerțul și finanțele mondiale, China a depășit Occidentul și SUA, ieșind în prim-plan.

Potrivit lui Lavrov, Occidentului nu îi place apariția unor noi centre ale lumii multipolare, care funcționează mai bine în sfera economică.

„De îndată ce în aceste condiții, conform regulilor de joc occidentale, au început să apară țări care funcționează mai bine în aceste zone, China, India și alte mari puteri, Occidentul a decis imediat să rescrie condițiile”, a spus șeful diplomației ruse.

Potrivit tass.ru, anterior ambasadorul chinez la Moscova, Zhang Hanhui, a anunțat disponibilitatea Chinei de a garanta livrări neîntrerupte ale produselor rusești pe piața sa, menționînd că cererea Chinei pentru produse din Rusia este în creștere.


La rîndul său, președintele rus Vladimir Putin a spus că sancțiunile impuse de țările occidentale împotriva Rusiei ar duce la consecințe foarte grave pentru economia mondială.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ar trebui să demolăm monumentele din perioada sovietică?
Azi am văzut în vis un ARMISTIȚIU SLAVON!Сандуляк Владислав
Cartea neamuluiКатрук Валерий