Jocul vestit care poate întineri creierul cu pînă la 10 ani

Jocul vestit care poate întineri creierul cu pînă la 10 ani

Cercetătorii din Londra declară că au găsit metoda care poate întineri creierul cu pînă la zece ani.

Sudoku ar putea întîrzia îmbătrînirea creierului cu opt pînă la zece ani, cel puţin asta sugerează un studiu pe aproape 20.000 de persoane, realizat de cercetătorii de la Universitatea din Londra. „Am constatat că oamenii care obişnuiesc să completeze Sudoku au o mai bună performanţa atunci cînd vine vorba de memorie, atenţie şi raţionament“, spune Dr. Anne Corbett, unul dintre coordonatorii studiului. „Îmbunătăţirile rezultatelor sînt evidente în ceea ce priveşte viteza şi acurateţea memoriei lor.

În unele cazuri, ameliorarea a fost foarte evidentă, testele noastre evidenţiind o întinerire a creierului chiar cu 8-10 ani. Nu putem spune că reduce riscul de demenţă, dar cercetarea noastră susţine studiile anterioare conform cărora realizarea puzzle-urilor şi rezolvarea de Sudoku menţin mai mult timp buna funcţionare a creierului“, spune Corbett. „Din păcate, această metodă nu garantează prevenirea demenţei. Neavînd nimic care să vindece această boală, prevenţia este esenţială. Există şi alte modalităţi prin care putem reduce riscurile, esenţiale fiind dieta echilibrată, evitarea fumatului şi a consumului de alcool“, spune Dr. James Pickett, de la Centrul de Cercetare a bolii Alzheimer din Marea Britanie.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load