X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Joaca cu chibriturile s-a terminat cu un incendiu: Păriniții, atenționați să-și supravegheze copiii

14 iul. 2020,, 10:45   Societate
3112 0

Un incendiu puternic s-a produs în localitatea Cazangic, raionul Leova, în seara zilei de 13 iulie. Potrivit informațiilor, incendiul a fost provocat de doi copii care s-au jucat cu chibriturilr.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:05. Potrivit primelor informații un incendiu violent a cuprins suprafața a trei șoproane unde era depozitat nutreț pentru animale, în care se aflau 6 miei. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri care a lichidat arderea la ora 19:53, reușind salvarea casei de locuit care se afla în nemijlocită apropiere. În urma incendiului au fost distruse șoproanele construite din lemn și stuf, iar cei șase miei au pierit.

Din cauza materialului arzător, cum ar fi nutrețul depozitat, dar și stuful și lemnul din care au fost executate construcțiile, focul s-a răspîndit cu repeziciune. În urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit. Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, incendiul ar fi izbucnit în urma jocului copiilor cu focul. Doi minori, un băiat în vîrstă de 10 ani și o fetiță de doar 2 ani au fost observați cum se jucau cu chibriturile în preajma șoproanelor.

Specialiștii urmează să stabilească cauza exactă a producerii incendiului, dar și circumstanțele izbucnirii acestuia.

În acest context IGSU îndemnă părinții care au în grijă minori să-i supravegheze strict, fără de a le permite jocul cu sursele de aprindere, în vederea evitării incendiilor, dar și arsurilor provocate de acestea. Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020 trei copii au decedat în incendii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?