X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Italia: Preţul gazelor pentru gospodării a crescut cu aproape 65% în 2022

5 ian. 2023,, 00:00   Externe
3795 0

Preţul plătit de o gospodărie italiană medie pentru aprovizionarea sa cu gaze a crescut cu 64,8% în 2022, faţă de anul precedent, a informat Autoritatea de Reglementare în Energie din Italia (ARERA), subliniind impactul războiului din Ucraina asupra situaţiei financiare a familiilor, transmite Agerpres.

ARERA, care stabileşte preţurile reglementate la gaze pentru consumatorii italieni, a anunţat că în decembrie preţurile au urcat cu 23,3% faţă de luna precedentă. Instituţia estimează că o familie de nivel mediu a cheltuit anul trecut aproximativ 1.866 de euro pentru gaze.

Marco Vignola, de la Sindicatul Naţional al Consumatorilor, a declarat: "Preţurile sînt nesustenabile pentru prea mulţi italieni", şi a cerut Guvernului mai multe măsuri de sprijin.

În bugetul Italiei sînt prevăzuţi peste 21 miliarde de euro pentru a ajuta firmele şi gospodăriile să-şi achite facturile la electricitate şi gaze, în principal prin subvenţii pentru firmele mari consumatoare de energie şi pentru familiile cu venituri scăzute.

În 2022, Autoritatea de Reglementare în Energie din Italia a decis ca facturile să nu mai fie calculate pe baza preţului european de referinţă la gaze, care este stabilit la hub-ul TTF din Ţările de Jos, ci să fie legate în schimb de preţul prevăzut în contractele de gaze din Italia.

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa, care sînt stabilite la hub-ul TTF din Amsterdam, s-au dublat în 2022, în contextul războiului din Ucraina.

2
1
1
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?