COVID-19 în MOLDOVA

Horoscopul pentru 29 iulie 2020

Horoscopul pentru 29 iulie 2020

BERBEC

Deşi eşti obosit din cauza unui program arhi-încărcat, eşti nevoit să te concentrezi asupra unei sarcini noi. Pentru că e pe placul tău, practic te vei dedica ei, pentru că întotdeauna îţi plac noile provocări şi spui oricând prezent noutăţilor. Mai greu va fi să te întorci la treburile lăsate deoparte pentru a face loc noutăţii, dar dacă tot s-a ivit ceva atât de incitant, merită să duci la capăt, fără să te gândeşti câte altele aşteaptă la rând în agenda ta plină. Nu spui nu lucrurilor complet noi, chiar dacă nu-ţi vezi capul de treburi.

TAUR

Prea pui la suflet orice glumă proastă sau orice cuvânt aruncat aiurea de un prieten care nu-şi dă seama ce simţi. Sunt vorbe fără rost, nici nu ar merita atenţia, dar te prind într-un moment sensibil când orice fleac te deranjează. Ba chiar ai tendinţa de a te considera pe toate u n front personal, când de fapt nu e altceva decât o banală replică ce se dorea a fi amuzantă. Cum umorul nu rea te caracterizează azi, ai tendinţa de a reacţiona negativ, cu lacrimi, depresie, apatie, izolare, în loc să-i răspunzi celuilalt cu aceeaşi armă!

GEMENI


Totul s-a aşezat cu bine şi răsufli uşurat, dar dacă tot ai ajuns în acest punct, n-ar strica să scoţi în evidenţă recunoştinţa ta pentru cei care au participat alături de tine. A fost un lucru de echipă, unirea mai multor forţe într-un unic sens, toate gravitând în jurul intereselor tale, deci nu trage succesul doar pe turta ta. Dacă au contribuit şi alţii, spune lumii cât de mult au însemnat ei pentru tine şi oferă-le şi tu ceva în schimb. Nimic nu e pe gratis!

RAC

Oricât ai încerca să fii imparţial şi obiectiv, tot vei defavoriza pe cineva, ca atare nu te mai chinui atâta să fii echidistant. Fii tu însuţi, aşa cum eşti, fără a te scuza mereu, fără a-ţi explica reacţiile, gesturile, replicile la tot pasul. Chiar dacă tu consideri că ai fost corect cu cineva, acela tot va găsi nod în papură şi te va acuza de cine ştie ce gest nepotrivit. Totuşi poţi încerca să repari o veche greşeală din trecut la care ţi-ai dat şi tu seama, între timp, că ai cam exagerat, pentru că de data aceasta ai putea drege mult mai uşor busuiocul decât atunci când ai comis-o.

LEU

Dacă te înconjori de oameni negativişti sau pesimişti, fii sigur că te vor influenţa şi pe tine în mare măsură, ca atare ziua depinde enorm de anturajul în care nimereşti. Unii te vor monopoliza cu problemele lor nesfârşite, alţii te vor folosi ca umăr de plâns sau ureche de ascultat, dar trebuie să ai curajul să ieşi din aceste medii şi să nu te laşi copleşit de energiile lor negative. Ai şi tu destule probleme, ca să le mai iei pe umerii tăi pe ale altora, deci învaţă să mai spui nu la astfel de situaţii care nu îţi fac bine.

FECIOARĂ

Ai mare grijă ce alegi astăzi, pentru că eşti în faţa unei decizii şi nu eşti foarte atent la consecinţele alegerii tale. Ai tendinţa de a trata totul în glumă, de parcă opţiunile disponibile ar fi floare la ureche, dar mai târziu s-ar putea să începi să te gândeşti dacă nu cumva cealaltă variantă era mai bună. Cântăreşte lucid şi serios sensul pe care vrei să porneşti, chiar dacă s-ar putea să primeşti la pachetul şi norocul de a ţi se oferi, la nevoie, şi o a doua şansă. Totuşi ce-ar fi să faci alegerea bună din prima?

BALANȚĂ

Discuţia pe care o ai cu ceilalţi membri ai familiei are rolul de a clarifica aspecte pe care fiecare le-a înţeles greşit înainte. Acum aveţi fiecare starea necesară de înţelegere şi ascultare pentru a lămuri lucrurile fără nervi, cu calm, cu toleranţă, exact aşa cum fiecăruia îi place. Găseşti multă compatibilitate în omul de lângă tine, în cel cu care îţi împarţi viaţa, formaţi un tot unitar bine închegat şi nu ai decât motive de bucurie când vezi ce bine vă completaţi unul pe altul.

SCORPION

Nu trage de tine mai mult decât poţi, om eşti şi tu, şi a cere de la propria persoană mai mult decât poţi duce, nu ar fi decât sursă sigură de extenuare. Vei ajunge într-un punct al propriei tale neputinţe şi atunci vei generaliza că nu poţi nimic, că nimic nu-ţi iese… Nici vorbă de aşa ceva, tu poţi chiar şi mai mult decât ai putea crede, dar exagerezi totuşi cu efortul la care te supui singur. Ce vrei să dovedeşti? Că eşti mai bun decât alţii, da, dar deja ai arătat asta. A întinde mai mult coarda nu e decât în dezavantajul tău: relaxează-te!

SĂGETĂTOR

Uneori, a fi mai bun decât ceilalţi nu e o garanţie a integrării tale în lumea din jur. Tu ai azi un atu numai al tău, de care eşti mândru şi care atrage atenţia asupra ta, dar parcă nu te simţi în largul lui tocmai datorită acestuia. Acceptă-ţi unicitatea şi talentul special şi ajută-i pe cei din jur să te cunoască aşa cum eşti, ca şi cum nu ai fi cu nimic mai special decât ei (chiar dacă eşti). Te simţi ca în povestea cu răţuşca cea urâtă, dat cumva la o parte pentru că era altfel, dar care la final s-a dovedit a fi o superbă lebădă. Caută deci compania celor la fel de speciali ca şi tine. A rămâne printre cei mulţi şi comuni, te poate face să te simţi inadaptat, străin, ciudat.

CAPRICORN

Joci un rol foarte important în mediul în care te afli şi simţi că nu mai ai deloc timp pentru tine. Mereu cineva te solicită, telefonul sună întruna, mereu cineva trage de tine şi îţi cere părerea încât vei fi într-o continuă alergătură de colo-colo, pentru a fi de folos celor care te cheamă. Îţi place această postură, semn că lumea te apreciază, dar această popularitate te lasă pe tine fără energie. La finalul zilei, vei descoperi că nu ai avut timp nici să bei un pahar cu apă, că nu ai avut timp nici să respiri, deci propria ta persoană a dispărut cu totul din peisaj. Minut cu minut, ai stat la dispoziţia altuia, dar te simţi bine aşa.

VĂRSĂTOR

Nu te lăsa doborât de banale dispute care se mai încing azi în jurul tău. Şi tu ai face la fel dacă cineva şi-ar expune azi părerile sub aceeaşi formă, deci, înainte de a te supăra pe cei care ţi se opun, gândeşte-te cum ai reacţiona tu în locul lor. Expui opinii pe care nu oricine le poate accepta, dar dacă ai demonstra concret la ce sunt bune, poate i-ai convinge mai uşor. Unii vor spune nu din start, fără să se gândească la utilitatea părerilor tale, dar dacă ai răbdare şi le pui tu singur în aplicare, le-ai arăta că merită atenţie.

PEȘTI

Primeşti mai multe informaţii şi nu ştii de care să te foloseşti, pentru că unele par să se bată cap în cap. Nu te grăbi să extragi azi o concluzie, pentru că vor mai apărea şi alte detalii pe parcurs, care s-ar putea să te deruteze şi mai mult, ca atare ia-ţi timp suficient de analiză pentru a lăsa lucrurile să se sedimenteze mai întâi. Când se va clarifica situaţia vei şti încotro să porneşti, dar acum ambele variante au şi avantaje şi dezavantaje, deci ce să alegi?

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load