TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Horoscopul pentru 13 decembrie 2019

BERBEC

Tu eşti ca meşterul Manole sau ca un inventator care face şi reface acelaşi experiment, iar şi iar, până când ajunge la rezultatul dorit. Ca atare nu pretinde să ajungi din prima încercare acolo unde ţi-ai propus, pentru că vor fi multe ratări până la roadele visate. Important e să înveţi mereu ceva util din fiecare hop prin care treci, deci, dacă nici azi nu-ţi iese, nu te bosumfla şi nici nu renunţa. Verifică unde ai greşit şi ce ai învăţat nou din acest experiment, ca să aplici la viitoarea încercare. Nici următoarea nu e de succes? Nu-i nimic, eşti încă elev la un curs de perfecţionare, dar la final vei fi mândru de tine!

TAUR

Stai şi chibzuieşte profund, matur, fără grabă, pentru că poţi găsi o cale nouă de evoluţie într-un proiect important. Nu te aventura, însă, ia-o încet, verifică toate informaţiile pe care le culegi, şi aşează-le pe toate ca într-o bibliotecă foarte bine organizată, până ce se va forma o imagine de ansamblu foarte clară. Viziunea ta modernă şi originală va da roade foarte bine cândva, căci tu ai alt mod de a privi lucrurile, cu totul altfel decât cei din jurul tău, care sunt mai demodaţi, mai conservatori, mai fricoşi să încerce ceva nou. Prin exemplu personal, îi vei convinge că ai dreptate şi într-o zi vor fi de acord cu tine. Nu renunţa deci să fii original sau diferit: acesta e atuul tău!

GEMENI

Nu te crampona de scopul pe care ţi l-ai ales, ci, odată propus, lasă-ţi visul să curgă cum vrea el, fără să controlezi neapărat evoluţia acestuia. Gata, ai emis dorinţa în univers, acum relaxează-te şi lasă-te purtat de curentul care te va duce exact acolo unde e mai bine pentru tine. Cu cât încerci să ghidezi tu torentul acesta de idei şi de evenimente, cu atât ocoleşti mai mult ţinta finală, pentru că este un râu care curge aşa cum vrea el spre destinaţie, deci lasă deoparte dorinţa ta fantastică de a da ordine, de a organiza şi de a programa totul în detaliu. Vine şi succesul, dar nu când vrei tu, şi nici cum vrei tu!

RAC

Lumea apreciază deciziile tale, pentru că are încredere în judecata ta imparţială şi justă. Unii chiar depind de verdictele pe care urmează să le dai şi încerci să fii cât se poate de detaşat şi să nu pleci urechea la nicio încercare de manipulare şi intimidare. Cu cât rămâi mai surd la tentativele unora de influenţare, cu atât mai corectă va fi decizia ta finală, şi lumea va aprecia felul just în care ai aranjat lucrurile. Adevărul întotdeauna învinge, iar tu vei oferi azi o părere avizată ce va face lumină într-o situaţie din care are mai multă lume de suferit.

LEU


Mai vin şi momente în care trebuie să stai departe de oamenii pe care îi iubeşti sau de lucrurile care îţi fac plăcere. Sunt sacrificii trecătoare, dar care au un rol extraordinar. Stând departe de ceea ce iubeşti tu cel mai mult, lipsit o vreme de sursa ta principală de fericire şi de energie pozitivă, vei şti să apreciezi şi mai mult acea resursă în clipa când o vei regăsi. Stai o vreme departe de ceea ce îţi încărca inima de iubire, dar când te vei întoarce sau se va întoarce la tine, vei iubi cu şi mai multă pasiune, vei aprecia cu şi mai multă încântare, semn că uneori o astfel de distanţare e benefică!

FECIOARĂ

Ai o rezistenţă de invidiat, pentru că tu suporţi orice situaţie, oricât de complicată ar fi. Se vede că ai trecut prin multe şi nu renunţi când pare mai dificil, dimpotrivă, te înarmezi cu atâta forţă, încât nimic nu te clinteşte! Viaţa te-a învăţat atâtea lucruri utile care acum te ajută să rezişti. Nimeni nu te întrece când vine vorba de răbdare, aşteptare, perseverenţă, tenacitate, voinţă, pentru că tu nu te grăbeşti. Eşti de părere că totul are o rezolvare, oricât ar dura, de aceea îţi vezi de treabă fără să pretinzi rezultate imediate

BALANȚĂ

E o plăcere să stai de vorbă cu lumea, chiar şi cu oameni complet necunoscuţi, pentru că din discuţiile pe care le porţi cu ceilalţi primeşti azi cele mai inteligente soluţii, cele mai practice idei, cele mai bune sfaturi. Şi tu ai multe de transmis celor cu care intri în contact iar dialogul se va dovedi a fi extrem de util de ambele părţi. Ai şansa de a face o cunoştinţă nouă în persoana unui om care poate juca un rol cheie de acum înainte în treburile tale cele mai importante. Ascultă cu atenţie orice informaţie!

SCORPION

Mediul în care te afli te influenţează negativ, ca atare alege-ţi cu grijă companionii, ca să nu-ţi strici ziua din cauza toanelor lor. Ai alături persoane împovărate de tot felul de necazuri care nu îţi aparţin, dar, cum eşti sensibil la necazurile altora, te vor impresiona imediat şi vei aluneca şi tu spre aceeaşi pantă depresivă. Fă tot posibilul să ieşi din locurile în care planează lipsuri, boli, necazuri, chiar dacă eşti un suflet mare care rezonează la tot ce aude în jur, dar chiar nu merită să-ţi strici ziua din cauza altora care îşi eliberează astfel problemele pe umerii tăi.

SĂGETĂTOR

Visele tale ajung într-un punct sensibil în care rişti să renunţi la ce doreai să atingi. E un hop inerent în drumul oricui către succes, când începi să te îndoieşti singur că ceea ce visezi chiar este posibil, dar tocmai în astfel de momente trebuie să-ţi aduni mai tare forţele ca să depăşeşti momentul. Cei din jur sunt vinovaţi de aceste suspiciuni care ţi se bagă pe sub piele, pentru că ei te trag înapoi, spun nus e poate la orice, îţi prezintă viitorul în culori sumbre şi începi să gândeşti ca ei. Nu renunţa, visul tău nu e acelaşi cu visul lor, deci numai de tine depinde ca tu să ajungi acolo unde ţi-ai propus, trecând peste obstacole cu capul sus şi cu fermitate.

CAPRICORN

Unii îţi aduc în permanenţă aminte de cele mai neplăcute evenimente din trecut, descoperind cu aceasrtă ocazie câăt de mulţi inamici ai. În loc să-ţi ridice moralul şi să te ajute să uiţi odată lucrurile urâte din trecut, au ei grijă să-ţi vorbească numai de vechile erori. Le duci după tine ca pe o pată pe reputaţia ta, deşi tu, între timp, ai realizat de o sută de ori mai multe lucruri bune, dar aşa sunt oamenii: au o doză de răutate şi invidie şi abia aşteaptă să-ţi taie elanul cu aspecte de demult care ar fi trebuit să fie uitate. Dar ei te-au pus la ineex şi exact când ţi-e lumea mai dragă, iar te pun în faţa istoricului tău jenant.

VĂRSĂTOR

Unii nu îşi dau seama că transmit informaţii eronate care ar putea sta la baza unei acţiuni care, mai devreme sau mai tărziu, îşi va arăta direcţia greşită. Nu crede chiar tot ce spun ceilalţi, nu lua de bune toate datele pe care le emit ca literă de lege, pentru că nu sunt verificate pe deplin. E bine să mai ai o sursă de informare, să te documentezi atent altfel te vei trezi în faţa unui impas în care să-ţi dai seama că ai mers pe un drum greşit care ar fi putut fi evitat dacă te-ai fi documentat mai atent chiar în prima etapă. Nu porni ceva fără să fii sigur că sunt informaţii sută la sute corecte, reale, sigure.

PEȘTI

Nu poţi fi numai tu liderul într-o acţiune care a ajuns într-un impas. Îţi recunoşti neputinţa sau neştiinţa într-o situaţie care te depăşeşte, recunoscând, cu această ocazie, că există alţii mult mai bine pregătiţi, potriviţi pentru poziţia de lider. Apare cineva care preia conducerea proiectului căruia tu nu-i mai dai de capăt şi, chiar dacă îţi convine sau nu, îl vei urma întocmai, pentru că ştie ce spune. Tu ştii să treci cu vederea multe, faci compromisuri şi mai ales laşi orgoliile deoparte atunci când trebuie, dacă e în Joc succesul tău, deci merită să pleci capul în faţa acestei persoane care, cel puţin azi, e mult mai potrivită în poziţia de şef.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load