X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Horoscopul pentru 10 septembrie 2020

10 sep. 2020,, 07:00   Externe
2674 0

BERBEC

Ai ajuns la un final de etapă şi nu ar trebui să te grăbeşti deja spre altceva nou, ci ia şi tu o pauză. Câteva zile de detaşare totală, în care doar să te gândeşti la nivelul atins până în acest moment, va avea efecte excelente asupra psihicului tău. Vezi cât de multe ai realizat, vezi ce bine s-au aşezat toate, deci nu are rost să-ţi propui deja alte scopuri. Bucură-te cât mai mult de ceea ce ai realizat până aici, scaldă-te o vreme în plăcuta senzaţie de succes, şi, după ce vei extrage de aici concluziile cele mai potrivite, vei putea să te gândeşti la nivelul următor. Acum doar încarcă-te de energia acestui happy end!!

TAUR

Poate nu culegi acum chiar rezultatele pe care le-ai intenţionat atunci când te-ai implicat într-o acţiune, şi ai tendinţa de a aluneca încet spre decepţie. Dacă ai fi mai atent, ai descoperi că tot e ceva decât nimic, pentru că sigur există un avantaj în ceea ce ţi se oferă la efortul depus, chiar dacă nu e chiar ceea ce ai dorit. Jumătatea plină a paharului cântăreşte mult mai mult decât crezi. Bucură-te cu ce ai, nu privi dincolo de ceea ce ai obţinut deja, spunând că de fapt nu ai nimic. Ba da, ai, şi încă suficiente, dar dacă pretenţiile tale sunt mult prea ridicate, rişti o dezamăgire.

GEMENI

Treburile casnice te preocupă mai mult, pentru că azi ai starea necesară de a privi în jur cu mai multă atenţie la detalii. Descoperi cu această ocazie că se cer făcute reparaţii prin locuinţă, că grădina cere îngrijire, că nu ai mai făcut curăţenie de atâta vreme, că educaţia copiilor lasă de dorit. Sunt astfel de momente când descoperi cu alţi ochi micile nereguli ale vieţii de familie şi începi să le iei pe toate la puricat pentru a restabili ordinea corectă. Ai neglijat multe în ultima vreme din lipsă de timp, dar începi să-ţi faci un program riguros pentru a le aduce pe toate pe făgaşul normal.

RAC

Dacă iubeşti, eşti capabil să ierţi mai mult, dă treci mai uşor cu vederea şi să laşi judecăţile deoparte. Priveşte-l pe cel drag cu mai multă toleranţă, nu ataca şi nu acuza, pentru că, dacă te laşi acum furat de tendinţa de a o face pe durul, vei regreta mai apoi când vei observa urmările criticilor tale. Mai bine arată o imensă îngăduinţă faţă de partener, chiar şi dacă ţi-ar fi greşit cu ceva, şi arată-i că eşti deschis spre dialog, să vă oferiţi unul altuia nişte explicaţii logice. E posibil ca o atitudine de acest gen, în care vă ascultaţi unul pe altul, să redreseze excelent o situaţie dezechilibrată anterior.

LEU


Birocraţia este cel mai mare inamic al planurilor tale de astăzi, deoarece la toate uşile la care baţi ori ţi se răspunde cu un refuz, ori nu găseşti pe nimeni. Înarmează-te cu multă răbdare şi ambiţie, pentru că numai cei care nu se lasă cu una cu două vor reuşi să-şi ducă intenţia la îndeplinire. Caută alte variante, dacă autoritatea în domeniu de care aveai nevoie nu e disponibilă acum, pentru că tocmai asta trebuie să demonstrezi: că ştii să te descurci în cazul în care planurile iniţiale cad. Sigur se iveşte o soluţie din altă parte decât căutai.

FECIOARĂ

Încearcă să faci azi un exerciţiu: trage o linie pe o foaie de câte ori foloseşti cuvântul nu şi ai să fii uimit de rezultate. Dacă ai începe de azi să eviţi ca orice frază să conţină negaţii, ai vedea ce uşor se rezolvă orice problemă. Spune-ţi de fiecare dată că poţi, că ştii, că deţii toate resursele potrivite pentru ceea ce doreşti să realizezi şi cuvântul nu va dispărea complet din vocabular. Orice nu spus chiar şi alături de cea mai puternică afirmaţie, diminuează din start şansele de succes ale dorinţei tale. Nu cumva spui ceva de genul vreau următorul lucru, dar nu îl voi avea niciodată? Şterge ultima parte a frazei şi ai să vezi ce minunat sună!

BALANȚĂ

Deschide bine ochii ori de câte ori ţi se fac promisiuni măreţe, mai ales dacă e vorba şi de bani. Cel care se bate cu pumnul în piept că-ţi poate oferi orice cu generozitate are alte intenţii decât declară şi, într-un final, doar el e cel care ar putea avea de câştigat. Citeşte orice condiţii contractuale de două ori înainte de a bate palma. Verifică atent cu cine ai de a face în tranzacţii sau alte înţelegeri financiare. Calculează de mai multe ori ce investeşti şi ce ai de obţinut din urma investiţiei tale, ca nu cumva celălalt să te manipuleze doar în favoarea sa!

SCORPION

Eşti la mijloc între două tabere adverse care se războiesc cu ton agresiv, încercând, fiecare, să-şi impună autoritatea în felul propriu. Tu nu ştii ce să faci: să ţii partea vreuneia din ele sau să rămâi imparţial până când se va clarifica învingătorul. Parcă nu ai avea încredere în niciunul şi eşti ca între ciocan şi nicovală, adeseori primind atacuri de ambele părţi. Vina ta e că te-ai băgat între ei sperând că un arbitru va face pace, dar nu devii decât calul lor de bătaie, fără motiv. Retrage-te cât se mai poate!

SĂGETĂTOR

Mediul în care altădată te simţeai foarte bine, în care comunicai extrem de uşor şi unde erai primit cu braţele deschise, dintr-o dată nu mai e la fel de prietenos. Parcă ai fi printre străini, nu printre prieteni sau rude, pentru că ai senzaţia că la tot ce le spui, ei resping orice părere, contrazic permanent şi refuză ideile tale. Încearcă să-i înţelegi tu pe ei, pentru că fiecare are toanele sale, şi de data aceasta cel care trebuie să dea dovadă de toleranţă eşti tu. Nu lua refuzurile lor drept un atac la persoană, pentru că intenţiile lor nu sunt negative, ci e doar o pasă proastă care-i face să fie atât de ostili. Dar le trece repede!

CAPRICORN

Se vorbeşte despre reguli încălcate sau abateri de la legi, cu riscul unor sancţiuni severe. Dacă eşti supus unei judecăţi, s-ar putea să ţi se arunce în cârcă o mulţime de erori de care te faci sau nu vinovat, dar trebuie să găseşti imediat dovezile care te pot scoate din impas. Unii s-ar putea să-ţi descopere pe undeva un punct sensibil, gata să te amendeze pentru asta, dar e posibil să ai o explicaţie forte la cele întâmplate, ca să scapi de eventuale urmări nedorite. Luptă pentru adevăr dar dacă eşti totuşi vinovat, recunoaşte şi repară de urgenţă!

VĂRSĂTOR

Mare atenţie la afacerile pe care le închei astăzi, deoarece există marele risc al unei gafe de proporţii care îţi poate lăsa portofelul gol! Cineva se bagă în treburile tale cu intenţii clar negative, ştiind să profite de bunăvoinţa ta, de încrederea ta sau poate chiar de naivitatea ta într-o afacere pe care nu o controlezi perfect. Va simţi imediat punctul tău slab şi te poate manipula în interesul propriu, lăsându-te pe tine fără bani sau fără perspectivele la care ai sperat. Mare grijă pe ce dai banii, pentru că s-ar putea să fie o afacere proastă!

PEȘTI

Dacă asculţi ce-ţi spune lumea, ajungi să nu mai duci la capăt ce ai început, pentru că te laşi influenţat de zvonuri, bârfe şi emoţiile negative ale celorlalţi. Tu poate eşti mult mai capabil, dar dacă vezi că toţi se îndoiesc de ceea ce vrei să realizezi, începi să gândeşti şi tu ca ei. Dacă ai putea face abstracţie de atmosfera apăsătoare şi sumbră în care nimereşti fără voia ta, ar fi o zi mult mai bună, dar discuţiile negativiste cu cei din jur te prind într-un moment sensibil ce-ţi taie tot elanul de a mai continua ceva. Mai bine iei o pauză, până se mai clarifică lucrurile, azi parcă nimic nu merge.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?