Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Guvernul lui Macron a supraviețuit moțiunilor de cenzură, în ciuda revoltelor populare

21 mar. 2023,, 09:36   Externe
2612 0

Guvernul preşedintelui Emmanuel Macron a supravieţuit la limită, luni, moţiunii de cenzură care avea cele mai multe şanse de a fi adoptată în Adunarea Naţională, moţiune depusă de grupul LIOT, al unor deputaţi centrişti şi independenţi.

Un număr de 278 de deputaţi au votat în favoarea acestei moţiuni de cenzură transpartinice, ceea ce înseamnă că au fost doar cîteva voturi lipsă faţă de majoritatea necesară pentru ca aceasta să reuşească. Ar fi fost nevoie de 287 de voturi favorabile pentru ca moţiunea de cenzură să treacă.

O a doua moţiune de cenzură, depusă de RN, partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen, a fost respinsă şi ea, dar nu avea oricum nicio şansă de a mai trece, întrucît alte partide din opoziţie declaraseră deja că nu vor vota pentru ea.

Moţiunile au fost depuse după ce guvernul premierului Elisabeth Borne a decis să recurgă la prevederea din Constituţie care îi permite să-şi asume răspunderea pentru legea pensiilor, fără a mai fi nevoie să treacă proiectul prin parlament.

Rezultatul este o uşurare pentru Macron, pentru că un vot de neîncredere care ar fi reuşit ar fi dus la căderea guvernulului şi ar fi anulat legea ce urmează să crească vîrsta de pensionare cu doi ani, pînă la 64 de ani.


Dar asta nu înseamnă că preşedintele Macron a scăpat de greutăţi. În primul rînd, eşecul preşedintelui de centru de a găsi suficient sprijin în parlament pentru a supune la vot reforma sa privind pensiile a subminat agenda sa reformistă şi i-a slăbit conducerea, notează Reuters, citată de News.ro.

4
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?