Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Guvernul britanic îi va caza pe migranți pe barje ca să nu mai plătească camere la hoteluri

6 iun. 2023,, 10:38   Externe
2234 0

Premierul guvernului britanic, Rishi Sunak, a afirmat, luni, că planul său de a reduce numărul imigranţilor ilegali care sosesc în ţara sa cu ambarcaţiuni de mici dimensiuni a dus la scăderea numărului traversărilor Canalului Mînecii cu 20%.

La preluarea mandatului de premier în octombrie anul trecut, Sunak s-a angajat să „stopeze bărcile” cu migranţi, aceasta fiind una dintre cele cinci promisiuni ale sale. El a fost, însă, criticat în interiorul Partidului Conservator pentru lentoarea acţiunilor incluse în acest plan, conform Reuters, citat de Agerpres.

„La cinci luni de cînd am lansat planul, traversările pe Canalul Mînecii au scăzut cu 20% comparativ cu anul trecut”, a spus Sunak într-o conferinţă de presă desfăşurată în sudul Angliei, la Dover. „Planul funcţionează”, a spus şeful guvernului de la Londra, care a adăugat că va face eforturi pentru a se asigura că parlamentul va adopta o nouă lege privind imigraţia. Pe de altă parte, Rishi Sunak a spus că acordul cu Albania a condus la scăderea numărului de migranţi albanezi ajunşi în Regatul Unit.

„Avem acum 1.800 de returnaţi către Albania în numai şase luni. Am pornit de la acceptarea unui albanez din cinci cazuri de azil şi acum am ajuns la un caz din 50. De la începutul anului, numărul albanezilor sosiţi în mici ambarcaţiuni s-a redus cu aproape 90%”, a explicat Sunak.

Migranții vor fi găzduiți în baze militare dezafectate sau barje


Guvernul conservator s-a angajat - în cadrul planului său de luptă împotriva imigraţiei ilegale - să reducă factura cazării la hotel a solicitanţilor de azil - în valoare de 2,3 miliarde de lire sterline (2,6 miliarde de euro) pe an - prin folosirea unor instalaţii precum baze militare dezafactate sau barje la chei, relatează AFP, citat de news.ro. O primă barjă - cu o capacitate de 500 de locuri -, anunţată anterior, urmează să sosească în săptămînile următoare, a mai spus Rishi Sunak.

Guvernul va folosi alte două barje, cu o capacitate suplimentară de 1.000 de locuri. El a mai spus, totodată, că se vor folosi alte două instalaţii pe uscat, în vederea cazării în total a 3.000 de persoane, pînă în toamnă. Rishi Sunak mai spune că, atunci cînd va fi posibil, li se va cere migranţilor să împartă camere de hotel cu alţi imigranţi, tot pentru a face economie: „Şi le spun migranţilor care protestează că este mai mult decît drept”.

„Dacă veniţi aici ilegal pentru a scăpa de moarte, tortură sau persecuţie, va trebui să împărţiţi o cameră de hotel plătită de contribuabili”, a mai spus liderul britanic.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?