X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Gudsi Osmanov: „Azerbaidjanul face eforturi mari pentru a stabili pacea în regiune”

25 feb. 2023,, 15:30   Externe
1881 0

Azerbaidjanul și conducerea țării depun eforturi mari pentru a aduce pacea și stabilitatea în regiune.

Declarația este făcută pentru Noi.md de Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Azerbaidjan în Republica Moldova Gudsi Osmanov.

Potrivit acestuia, demarcarea și delimitarea frontierei de stat, semnarea unui tratat de pace între Azerbaidjan și Armenia vor permite realizarea acestei păci și prosperități, care este în interesul tuturor popoarelor din regiune.

În plus, deschiderea comunicațiilor, așa cum se prevede în acordul trilateral din 10 noiembrie, va deschide noi oportunități pentru comerț și dezvoltare economică în regiune.

Comentînd genocidul Khojaly, cînd în noaptea de 25-26 februarie 1992, trupele armene, cu sprijinul regimentului 366 de infanterie al fostei armate sovietice cantonate în orașul Khankendi, au atacat și au șters de pe fața pămîntului orașul Khojaly, care se afla sub asediu de luni de zile, diplomatul a numit-o una dintre cele mai sîngeroase pagini ale sfîrşitului secolului XX.


În timpul acestor evenimente sîngeroase, 613 persoane au fost ucise, inclusiv 106 femei, 63 copii și 70 bătrîni, 487 persoane au fost grav rănite din cauza etniei lor – erau azeri. În același timp, 8 familii au fost complet distruse, 130 de copii au rămas orfani de un părinte iar 25 de copii au rămas orfani de ambii părinți. În urma atacului perfid, 1275 de oameni au fost luați prizonieri și ostatici, torturați, soarta a 150 dintre ele, inclusiv 68 de femei și 26 de copii, rămîne a fi necunoscută pînă în prezent.

După cum a remarcat Gudsi Osmanov, pentru prima dată liderul național al poporului azer Heydar Aliyev a făcut o evaluare juridică și politică a acestei tragedii. La inițiativa sa, la 24 februarie 1994, Milli Majlis al Republicii Azerbaidjan a adoptat o rezoluție „De ziua genocidului Khojaly”, în care a dezvăluit ONU, puterilor mondiale adevărata esență a acestui masacru și a cerut comunității mondiale să ia măsuri eficiente împotriva organizatorilor săi.

Ceva timp mai tîrziu, în 2008, la inițiativa vicepreședintelui Fundației Heydar Aliyev, Leyla Aliyeva, a fost lansată campania internațională "Dreptate pentru Khojaly! Scopul acestei campanii este de a scoate la iveală adevărul despre Khojaly în fața comunității mondiale, de a obține recunoașterea internațională, evaluarea juridico-politică a genocidului din Khojaly, precum și aducerea în fața justiției a celor responsabili de această infracțiune.

„Tragedia Khojaly, ca act de genocid, a fost deja reflectată în deciziile și rezoluțiile multor țări și organizații internaționale. Peste 15 țări din lume la nivel parlamentar, precum și peste 25 de state din SUA, Organizația al Cooperării Islamice a recunoscut genocidul Khojaly”, a subliniat diplomatul azer.

El a reamintit că, urmare a Războiului Patriotic de 44 de zile, Azerbaidjanul a obținut dreptate și a pus în aplicare în mod unilateral rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, eliberîndu-și teritoriile de sub ocupație. Astăzi, în aceste teritorii, în Karabah, se desfășoară numeroase lucrări de reconstrucție și de construcție. Anul trecut, primul grup de locuitori ai acestor teritorii s-a întors după 30 de ani la casele lor natale, și anume în satul Agali din districtul Zangilan.

1
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?