X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Germania se pregăteşte pentru cea mai mare grevă din ultimii 30 de ani

27 mar. 2023,, 07:10   Externe
3099 0

Germania se pregăteşte pentru greva de luni din transporturi, care ar putea perturba serios această ramură, dar şi întreaga ţară.

Sindicatele speră astfel să obţină un avantaj la viitoarele negocieri salariale. Angajaţii din transporturile germane doresc măriri care să reflecte inflaţia ridicată, în timp ce autorităţile au, deocamdată, o ofertă mult mai mică.

Va fi o mişcare de protest rar întîlnită în interiorul Germaniei, prima economie a zonei euro. Dirk Engelhard, preşedintele Asociaţiei Transportatorilor, spune că greva de luni va perturba activitatea şoferilor de camioane.

Sindicatul Verdi şi sindicatul feroviar au anunţat pentru luni o grevă de avertisment la nivel naţional în sectorul transporturilor. Sindicatul Verdi și compania de căi ferate și de transport EVG au făcut apel la grevă generală. Mega greva planificată pentru 27 martie a fost deja divulgată la mijlocul lunii. Ambele sindicate cresc astfel presiunea în rundele de negocieri colective aflate în desfășurare în sectorul public și în sectorul feroviar, scrie Focus.

Greva, cea mai amplă din ultimii 30 de ani în Germania, va paraliza transportul feroviar, aproape toate aeroporturile, căile navigabile şi porturile germane, dar şi serviciile de autostradă.


În acest fel, sindicatele îşi intensifică presiunea exercitată asupra guvernului federal şi a autorităţilor locale. Înainte de cea de-a treia rundă de negocieri, Verdi şi Asociaţia Funcţionarilor Publici solicită majorarea salariilor cu 10,5%, dar cel puţin 500 euro pentru angajaţii din sectorul public.

În cadrul celei de-a doua runde de negocieri, la finele lunii februarie, angajatorii au propus o creştere salarială totală de cinci procente, în două etape şi plăţi unice în valoare totală de 2.500 euro. Oferta a fost respinsă de sindicate.

13
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?