Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Gena care îi face pe unii oameni să fie mai activi în timpul nopții

7 mai. 2019,, 02:00   Externe
2485 0

Unii oameni sînt mai activi noaptea – tocmai de aceea li se mai zice și „bufnițe de noapte”. Pentru acești oameni, integrarea într-o lume croită pentru persoane active ziua este destul de dificilă.

Un studiu arată că oamenii care se culcă foarte tîrziu și se chinuie să se trezească dimineața nu sînt leneși, ci pur și simplu au un ceas intern ușor dereglat. Mai exact, ei sînt programați genetic să fie cu aproximativ două ore în urmă față de restul populației, din cauza unei mutații a unei gene numite CRY1.

Dacă majoritatea oamenilor au un ceas intern de 24 de ore – timp în care procesele naturale ale corpului uman, precum digestia, somnul și regenerarea celulară au timp să se desfășoare – cei care nu pot adormi mai devreme au un ceas intern de pînă la 26 ore și jumătate. Acest lucru s-ar putea datora mutației genei CRY1, după cum Patke și restul echipei de cercetare au descoperit în urmă cu aproape un deceniu, cînd o femeie de 46 de ani care nu putea deloc să adoarmă devreme a venit la clinica lor.

Pentru a înțelege mai bine ce este cu această genă, e bine de știut că ceasul nostru intern începe în fiecare zi prin construirea proteinelor activatoare în celulele noastre. Aceste proteine activatoare produc inhibitori proprii care, cu timpul, ajung să le incapaciteze. Atunci cînd toți activatorii dintr-o celulă au fost reduși la tăcere, inhibitorii nu mai sînt produși. Mai apoi, treptat, activatorii revin și încep din nou ciclul pentru a doua zi.

Proteina produsă de gena CRY1 este unul dintre acești inhibitori de care vorbeam mai sus. Totuși, oamenii de știință nu puteau înțelege cum o singură mutație din genă ar putea avea efecte atît de extreme asupra ceasului intern.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?