X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Filmul animat Shrek, inclus în patrimoniul național al SUA

9 ian. 2021,, 04:00   Externe
11270 1

Lungmetrajul SF de acţiune „The Dark Knight”, animaţia „Shrek” şi musicalurile „Grease” şi „The Blues Brothers” se numără între cele 25 de producţii adăugate în anul 2020 în National Film Registry de către Biblioteca Congresului american, informează Variety.

Alte tiluri din listă sînt „Lillies of the Field”, „The Hurt Locker”, „A Clockwork Orange”, „The Joy Luck Club” şi „The Man With the Golden Arm”, transmite news.ro.

Cele 25 de filme vor fi conservate conform prevederilor Legii naţionale de conservare a filmelor. Criteriul de selecţie îl reprezintă semnificaţia culturală, istorică sau estetică a filmelor.

Odată cu includerea acestor 25 de titluri, numărul total al filmelor din National Registry este de 800.

„Aceasta nu este doar o mare onoare pentru noi, toţi cei care am lucrat la «The Dark Knight», este şi un omagiu adus minunaţilor artişti şi scriitori care au lucrat la uimitoarea mitologie Batman de-a lungul deceniilor”, a spus Christopher Nolan, care a regizat filmul lansat în 2008 şi în care au jucat Christian Bale, Heath Ledger, Aaron Eckhart şi Michael Caine.


Filmul a generat încasări de peste 1 miliard de dolari, la nivel global. Heath Ledger a primit, postum, premiul Oscar pentru interpretarea rolului Joker.

Starul „Lillies of the Field”, Sidney Poitier, care a fost prima persoană de culoare recompensată cu Oscar pentru interpretare, a spus: „«Lilies of the Field» stîrneşte amintiri minunate în familia noastră, de la micii Poitier care privesc un tînăr şi agil «Papa» pînă la cel mai bătrîn - Papa Sidney însuşi”.

Lista filmelor alese anul acesta înclude 9 producţii regizate de femei şi 7 regizate de cineaşti de culoare.

Filmele realizate de femei sînt „The Hurt Locker” (2008), de Kathryn Bigelow, singura femeie din istorie premiată cu Oscar pentru regie, „Suspense” (1913), co-regizat de Lois Weber; „Bread” (1918), regizat de Ida May Park; „With Car and Camera Around the World” (1929), de Aloha Wanderwell; „Outrage” (1950), de Ida Lupino; „Losing Ground” (1982), de Kathleen Collins; „Illusions” (1982), de Julie Dash; „The Devil Never Sleeps” (1994), de Lourdes Portillo; şi „Mauna Kea: Temple Under Siege” (2006), co-regizat de Joan Lander.

Animaţia „Shrek”, pentru care şi-au împrumutat vocile Mike Myers, Eddie Murphy şi Cameron Diaz, a fost de asemenea un succes în 2001, cînd a fost lansată, generînd încasări de 484 milioane de dolari, la nivel global. A stat la baza altor trei filme, dar şi a unui spectacol pe Broadway.

Filmele dedicate muzicii incluse anul acesta în National Film Registry sînt: „Cabin in the Sky” (1943), „Grease” (1978), „The Blues Brothers” (1980), „Wattstax” (1973) şi „Buena Vista Social Club”, documentarul din 1999 al lui Wim Wenders.

Producţiile selectate trebuie să fi fost lansate cu cel puţin 10 ani în urmă. Selecţia este realizată după consultări cu membrii National Film Preservation Board şi specialişti ai Bibliotecii. Au fost luate în considerare şi 5.500 de titluri propuse de public.

Între cele incluse anul trecut se numără „Purple Rain”, „She’s Gotta Have It”, „Amadeus”, „Sleeping Beauty”, „Boys Don’t Cry” şi „The Last Waltz”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?