Este vorba despre vîrtejurile eddy, pe care cercetătorii le explică astfel: „învîrtirea unui fluid și a curentului inversat, creat atunci cînd fluidul se află într-un regim turbulent de curgere. Drept urmare, fluidul în mișcare creează un spațiu fără fluid, care curge în aval. Acestea se întind pînă la sute de kilometri și sînt evenimente relativ comune".
Cercetătorii au reușit să vadă, în premieră, cum se produce un vîrtej eddy. Astfel, au observat că aceste vortexuri uriașe, care se învîrteau în tandem au două vîrfuri conectate în spirală, dar care se învît în direcții opuse.
„Vîrtejurile oceanului se îndreaptă întotdeauna spre vest, dar prin asociere se pot deplasa spre est și pot călători de zece ori mai repede, astfel încît transportă apă în direcții neobișnuite de-a lungul oceanului", explică oceanografului Chris Hughes de la Universitatea din Liverpoool. „Ceea ce am descoperit a fost o pereche de eddy, care se învîrteau în direcții opuse și se legau unul de celălalt, astfel încît să călătorească împreună peste Marea Tasmaniei. Le-ar lua cam șase luni să o facă", spune Hughes.
Aceste perechi de vîrtejuri sînt numite modoni și în timp ce oamenii de știință au prezis de zeci de ani că s-ar putea forma în ocean, nimeni nu a văzut vreodată unul.
Adăuga comentariu