Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Expoziţie cu lucrări teoretice şi practice realizate de studenţii USM, expuse în holul Legislativului

22 iul. 2022,, 21:30   Externe
4818 0

Aparat de zbor fără pilot, ceaiuri pentru persoanele care suferă de diabet zaharat dar şi parfumuri expuse în holul Legislativului. Cei mai implicaţi şi creativi studenţi ai Universităţii de Stat din Republica Moldova şi-au prezentat lucrări teoretice şi practice de licenţă şi masterat în incinta Parlamentului. Înainte de şedinţa plenară, deputaţii au avut posibilitatea să admire exponatele şi să discute cu autorii ingenioaselor idei, relatează Noi.md cu referire la trm.md.

„Desigur că temele sînt foarte diferite, atît de la reciclarea deşeurilor, practici de cunoştinţă şi atitudini în rîndul tinerilor, dar şi practici de accesare a reţelelor de socializare”, spune absolventa Nicoleta Vartic.

„Am venit să prezint o linie parfumerică, elaborată de colega mea Grigoraş Carolina, sînt parfumuri bazate pe note oriental-ierboase, pot fi calificate drept parfumuri luînd în consideraţie că ponderea uleiurilor eterice constituie 80%”, afirmă absolventa Daniela Iepure.

Expoziţia are drept scop încurajarea şi promovarea performanţei academice.

„Apropierea de piaţa muncii şi oferirea de multiple posibilităţi este unul din obiectivele noastre principale. Şi un moment foarte important: o mare parte din studenţii Universităţii de Stat din Moldova, sînt după anul I, II, căutaţi de firmele din Republica Moldova”, relatează rectorul USM, Igor Şarov.

„Avem mai multe proiecte care vin de la 9 din cele 11 facultăţi ale universităţii. Au lucrat mai multe echipe, pentru că unele lucrări au fost produse nu doar de un singur om, de un singur autor, dar de o echipă de studenţi, masteranzi”, menţionează prorectorul USM, Sergiu Corlat.

„Lucruri foarte noi care cineva glumea ieri, noi le căutăm nu ştiu unde peste hotare dar ai noştri le produc şi au fantezie, imaginaţie. Acesta e scopul, să-i scoatem în faţă, să-i punem în valoare să-i motivăm, să asigurăm acea legătură între mediul academic universitar şi instituţiile de stat”, precizează preşedintele Parlamentului, Igor Grosu.

Parlamentul va găzdui această expoziţie pînă la sfîrşitul săptămînii, iar de luni, lucrările vor fi expuse la USM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?