Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Diabetul poate fi împărțit în cinci afecțiuni distincte

9 mai. 2020,, 21:30   Externe
6199 0

Diabetul zaharat însumează, de fapt, cinci afecțiuni separate. Astfel, tratamentul ar putea fi adaptat pentru fiecare în parte, cu o mai bună precizie.

Diabetul zaharat, sau nivelurile necontrolate de zahăr din sînge, este, în mod normal, împărțit între diabet de tip 1 sau 2. Cu toate acestea, cercetătorii din Suedia și Finlanda consideră că noul lor studiu va aduce schimbări considerabile medicamentației acestora și va crea medicamente personalizate pentru diabet.

Diabetul afectează aproximativ unul din 11 adulți la nivel global. El crește riscul de infarct miocardic, accident vascular cerebral, orbire, insuficiență renală și poate ajunge pînă la amputația membrelor. Diabetul zaharat de tip 1 este o boală a sistemului imunitar.

El atacă producțiile de insulină ale organismului (celulele beta), astfel încît hormonul nu poate regla nivelurile de zahăr din sînge.

Diabetul zaharat de tip 2 este în mare măsură văzut ca o boală a stilului de viață sărăcăcios. Asta pentru că grăsimea corporală afectează modul în care funcționează insulina. Studiul realizat de cercetători a analizat 14.775 de pacienți. Printre altele au făcut și o analiză detaliată a sîngelui lor.


Rezultatele, publicate în The Lancet Diabets and Endocrinology, au arătat că pacienții ar putea fi împărțiți în cinci grupuri distincte.

Grupul 1: Diabetul autoimun sever. În general, este identic cu cel clasic 1 și a lovit pacienții atunci cînd erau tineri, aparent sănătoși. O boală imunitară i-a lăsat în imposibilitatea de a produce insulină.

Grupul 2: Bolnavii cu diabet zaharat sever, cu insuficientă insulină, păreau să aibă în comun multe cu cei din grupul 1. Au fost tineri, au avut o greutate normală și s-au luptat să producă insulină, dar sistemul lor imunitar nu a fost vinovat de asta.

Grupul 3: Pacienții cu diabet zaharat insulino-rezistent au fost, în general, supraponderali. Ei produceau insulină, dar organismul lor nu putea răspunde la ea.

Grupul 4: Diabetul obezității ușoare a fost observat în special la persoanele care au fost supraponderale. Dar, metabolic vorbind, erau mai apropiate de cele normale decît de cele din grupul 3.

Grupul 5: Bolnavii cu diabet zaharat ușor au dezvoltat simptome cînd au înaintat în vîrstă, iar boala nu i-a afectat atît de tare.

Leif Groop, unul dintre cercetători, spune că această clasificare ne aduce mai aproape de o medicină precisă. Cele trei forme severe ar putea fi tratate mai agresiv, iar celelalte două mai bînd.

Chiar și așa, studiul sugerează că boala lor este cauzată, probabil, de o deficiență a celulelor beta, nu neapărat de greutatea lor. Pacienții din grupa 2 au prezentat un risc mai mare de orbire, în timp ce bolnavii din grupa 3 sînt mai predispuși la o afecțiune a rinichilor.

Cu toate acestea, studiul mai are nevoie de exploatare. El a fost efectuat doar pe scandinavi. Riscul de diabet variază considerabil în întreaga lume. Asia de Sud are cel mai mare risc, de exemplu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?