Dezvoltarea cancerului, blocată printr-o tehnică specială

Dezvoltarea cancerului, blocată printr-o tehnică specială

Răspîndirea celulelor canceroase ar putea fi blocată de o tehnică descoperită de cîțiva cercetători.

O veste cît se poate de bună, ținînd cont de numărul mare al pacienților care au deja o formă de cancer sau de cel al posibililor pacienți.

Cîțiva cercetători au descoperit tehnica prin care pot să reducă dezvoltarea celulelor canceroase. Răspunsul stă în blocarea accesului acestora la anumiți nutrienți. Abordarea, detaliată într-o lucrare publicată în Nature, a profitat de cunoștințele pe care oamenii le au despre modul în care celulele sănătoase au nevoie de un ciclu de 24 de ore pentru a reglementa producția de nutrienți. Tehnica a fost testată deja pe tumori cerebrale la șoareci.

„Cînd blocăm accesul la aceste resurse, celulele canceroase mor de foame, dar celulele normale  nu sînt afectate”, spune Satchidananda Panda, profesor la laboratorul de biologie de reglementare al Salk Institute și principalul autor al lucrării.

Ritmul circadian, ceasul intrinsec pe care îl are orice organism viu, este cel care controlează activitatea, atunci cînd celulele individuale produc și folosesc substanțe nutritive, printre alte funcții pe care le mai are. Oamenii de știință au descoperit anterior că anumite proteine sînt responsabile pentru pornirea și oprirea capacității celulelor de a sintetiza grăsimi, dar și pentru capacitatea lor de a recicla materia, un proces numit autofagie, pe tot parcursul zilei.

În celule sănătoase, sinteza de grăsime și autofagia sînt permise să apară la un interval de 12 ore pe zi, dacă aceste niveluri de proteine sînt scăzute. În restul timpului, nivelurile mai ridicate ale proteinelor, numite REV-ERB, blochează procesele, astfel încît celulele să nu fie inundate cu sinteză excesivă de grăsimi și nutrienți reciclați.

Panda și colegii lui s-au întrebat dacă activarea proteinelor REV-ERB ar încetini dezvoltarea cancerului, din moment ce celulele canceroase se bazează foarte mult pe produsele de sinteză, atît a grăsimilor, cît și a autofagiei, ca să crească. Deși celulele canceroase conțin proteine REV-ERB, cumva acestea rămîn inactive. Echipa Panda a folosit doi activatori REV-ERB, SR90009 și SR9011, pe o varietate de celule canceroase, inclusiv pe celule de leucemie, cancer la sîn, cancer colorectal și altele.

În fiecare linie celulară, tratamentul cu activatorii REV-ERB a fost suficient pentru a ucide celulele. Același tratament cu celule sănătoase nu a avut niciun efect.

Activarea REV-ERB pare să funcționeze în toate tipurile de cancer pe care le-am încercat, spune Panda. Acest lucru are sens deoarece, indiferent de locul în care a apărut o formă de cancer, toate celulele canceroase au nevoie de mai mulți nutrienți și mai multe materiale reciclate pentru a construi celule noi.

Echipa urmează să studieze modul în care blocurile REV-ERB modifică metabolismul, dar și dacă acestea pot afecta metabolismul bacteriilor din microbiome, microbii care trăiesc în intestin.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load