Criza energetică stiri: 789
Preşedintele stiri: 3235
Puterea stiri: 7327
Obiectiv european stiri: 287

Descoperirea unui ''Jupiter mic'' ar putea oferi noi informaţii despre apariţia planetelor

7 apr. 00:00   Diverse
1615

Doi oameni de ştiinţă australieni, care lucrează cu o echipă internaţională de cercetători, au surprins imagini ale unei gigantice planete gazoase aflată în formare la aproximativ 500 de ani lumină de Pământ, relatează Noi.md cu referire la agerpres.ro.

Profesorul de astrofizică Peter Tuthill şi colegul său Barnaby Norris, ambii de la Universitatea din Sydney (USYD), cred că descoperirea unei "gigantice gazoase asemănătoare lui Jupiter" ar putea răspunde în cele din urmă la vechi întrebări despre originea planetelor.

"A fost extrem de entuziasmant", a declarat Norris, marţi, pentru Xinhua. "De ani de zile căutăm aşa ceva în speranţa că vom surprinde o planetă tânără, încă în curs de formare", a adăugat el.

Cercetătorii au scris pe site-ul Conversation că analizele au dezvăluit o formaţiune strălucitoare, aflată dincolo de sistemul solar, despre care se estimează că ar avea 2.000 de grade Celsius, cu un halou dens şi învolburat de praf şi gaze.

Aceste constatări au fost posibile prin observaţii realizate cu Telescopul Subaru din Hawaii şi Telescopul Spaţial Hubble.

"A fost o provocare dificilă, deoarece planeta este incredibil de vagă şi extrem de îndepărtată", a spus Norris.

"Marea întrebare a fost cum am putea fi siguri că vedem o planetă în formare şi nu doar o aglomerare deosebit de densă de praf", a adăugat el.

"Datorită energiei procesului său rapid şi violent de formare, planeta străluceşte în roşu. Comparând aceste imagini diferite realizate în mai multe spectre, am putut să-i observăm strălucirea revelatoare", a explicat omul de ştiinţă.

Descoperirea sfidează un vechi concept cunoscut sub numele de "acreţie a miezului", care explică modul în care au apărut planete gazoase gigantice precum Jupiter şi Saturn.

Potrivit acelei teorii, planetele s-au format în apropierea stelelor "gazdă" atunci când particulele de praf s-au grupat în granule succesiv mai mari, apoi pietricele, apoi roci care s-au acumulat într-o "cascada" de planete mici sau "planetezimale".

În ultimii ani, însă, astronomii au observat că unele planete vechi nu urmează acest proces, ele orbitând prea departe de stelele gazdă pentru a "dirija construcţia planetelor", după cum s-au exprimat Tuthill şi Norris.

Astronomii nu au putut preciza cum s-au format de fapt asemenea planete, având în vedere că au miliarde de ani.

Însă, această problemă de vârstă nu este cazul planetei descoperite recent, care este şi ea îndepărtată de steaua gazdă, numită AB Aurigae. Planeta se află de aproximativ 93 de ori mai departe de AB Aurigae decât este Pământul de Soare.

Prin urmare, Tuthill şi Norris cred că AB Aurigae b, după cum a fost denumită, va oferi noi informaţii şi, în cele din urmă, o teorie alternativă cu privire la originile planetelor, cel puţin a unora dintre ele.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав