Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Descoperă capitală germană a cireșului japonez

24 apr. 2018,, 01:02   Externe
6190 0

Cireşul japonez (sakura) este considerat unul din simbolurile Japoniei (Ţara Soarelui Răsare). Însă, germanii nu trebuie să călătorească până acolo pentru a admira florile acestor copaci.

Oraşul Bonn mai este numit şi capitala germană a cireşului japonez. La jumătatea anilor 1980, de-a lungul străzilor acestui oraş au fost plantaţi numeroşi cireşi japonezi. Acum, pentru a vedea frumuseţea acestor copaci, la Bonn vin turişti din întreaga lume.

Una dintre cele mai frumoase alei din lume

Heerstraße din oraşul Bonn este renumită pentru splendoarea sa, în special primăvara, în perioada când înfloresc cireşii japonezi. Internauţii au inclus-o în topul celor mai frumoase alei din lume. Mulţi turişti, mai ales din Asia şi Australia, urmăresc atent forumurile şi blogurile dedicate florilor de cireş japonez pentru a putea sosi în fosta capitală federală exact atunci când pomii sunt înfloriţi.

Magnet turistic


Cu, dar şi fără copaci înfloriţi, străduţele înguste din centrul vechi al oraşului Bonn sunt, oricum, o atracţie turistică. Felinare, pavaje din piatră, arhitectură veche minunat conservată. Primăvara, însă, în lunile martie sau aprilie (în funcţie de vreme), sub ploaia de petale roz, totul devine şi mai romantic.

Începuturi fragile

Florile de cireş sunt foarte sensibile: primele flori îndrăznesc să se arate la lumină doar protejate, pe crenguţe scurte, aproape de trunchiul copacilor. Ploaia nu este pe placul lor deloc. Iar temperaturile mai scăzute de pe parcursul nopţii le-ar putea distruge. Tocmai de aceea, anul acesta, cireşii din Bonn au înflorit mai târziu.

Un decor pitoresc

În centrul vechi al oraşului Bonn nu trebuie să cauţi prea multă vreme imagini demne de o carte poştală. Primăvara, fiecare colţişor se transformă într-un cadru pitoresc, un decor splendid cu cireşi înfloriţi şi clădiri istorice. Însă cireşii japonezi din Bonn nu sunt atât de bătrâni precum casele din vecinătatea lor şi asta pentru că au fost plantaţi abia în anii 80.

Fotografi în acţiune

Deşi străzile din centrul vechi au fost transformate în drumuri cu sens unic, cei dornici să suprindă în fotografii frumuseţea cireşilor înfloriţi provoacă blocaje – în traficul rutier , dar şi în cel pietonal. Spontan, fiecare se opreşte să facă cel puţin o fotografie. O veche piatră de hotar romană din centrul istoric al Bonnului serveşte drept stativ.

Bulgăraşi din petale roz

Cireşii bătrâni sunt toaletaţi astfel încât nimeni să nu ajungă la ramurile înflorite. Altminteri, vânătorii de suveniruri ar fi jumulit de tot preţioşii copaci până acum. La o înălţime sigură, bulgăraşii din petale roz se lasă mângâiaţi de razele soarelui şi de vântul călduţ al primăverii.

Spectacolul continuă

Locuitorii oraşului Bonn speră că vremea se va menţine frumoasă şi că noaptea nu se vor înregistra temperaturi scăzute. În caz contrar, delicatele flori de cireş japonez vor căpăta o nuanţă brună şi vor cădea de pe ramuri. Cel puţin în Germania, în capricioasa lună aprilie, este posibil orice…

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?