X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

De ce plîngem?

9 iun. 2023,, 03:30   Externe
2189 0

Plîngem atunci cînd ceva ne îndurerează sau cînd sîntem emoţionaţi. Dar care este scopul lacrimilor? Ne face plînsul să ne simţim mai bine sau este doar un mod de a capta atenţia şi de a cîştiga simpatia celor din jur?

Un cercetător propune o nouă teorie asupra plînsului. Potrivit descoperirilor sale, plînsul este o modalitate de a anunţa că ai lăsat garda jos. "Plînsul este un comportament de înaltă evoluţie", explică Oren Hasson, biolog specialist în evoluţie la Universitatea Tel Aviv, din Israel. "Din analiza mea reiese că lacrimile sînt un semn de scădere în activitatea funcţiilor defensive, un semn de supunere, un strigăt de ajutor sau chiar un semn de ataşament", spune Hasson, citat de LiveScience.

Plînsul, ca urmare a unor emoţii puternice, este unic speciei umane. În trecut, se credea că lacrimile ajută la eliminarea unor chimicale sau că, pur şi simplu, ne fac să ne simţim mai bine. La bebeluşi, se credea că plînsul este un semn de boală.

Hasson atrage însă atenţia că plînsul ne înceţoşează privirea, fapt ce pune piedici în calea unui comportament agresiv. Astfel, el susţine că plînsul este de fapt un semn de vulnerabilitate, o strategie ce ne poate lega emoţional de cei din jur. "De exemplu, prin plîns îi poţi arăta unui atacator că eşti supus, cerînd astfel îndurare duşmanului. Sau atragi simpatia celor din jur, fiind şi aceasta o strategie de apărare", explică omul de ştiinţă.

Mai mult, plînsul poate crea coeziune într-un grup, pentru că simbolizează o slăbire reciprocă a sistemului de autoapărare. "Desigur, eficienţa acestui comportament evoluat şi specific uman depinde de compania în care te afli cînd plîngi. Strategia probabil nu va funcţiona la locul de muncă, unde emoţiile tind să fie ascunse", adaugă cercetătorul.

1
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?