X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

De ce este mai greu să slăbeşti iarna

21 feb. 2018,, 01:31   Externe
3922 0

Fără îndoială, primăvara şi vara este mult mai uşor să faci alegeri alimentare mai sănătoase, datorită abundenţei fructelor şi legumelor de sezon.

Soarele străluceşte, zilele sînt lungi, eşti mult mai motivată să ieşi şi să faci mişcare în aer liber. Odată cu venirea iernii, însă, să mănînci sănătos şi să slăbeşti devine o misiune aproape imposibilă. Îţi spunem noi care sînt trei dintre motivele pentru care acest lucru se întîmplă şi cum poţi păcăli efectele nemiloase ale frigului.

Tentaţiile sînt peste tot

Ciocolată caldă, supe creme cu multă smîntînă, piure de cartofi delicios, budinci proaspăt ieşite din cuptor – iarna este sezonul pentru binecunoscuta comfort food, care te face să mai uiţi că afară sînt multe grade sub zero şi ca trebuie să ajungi zilnic la birou. Acesta este motivul pentru care iarna este mult mai greu să faci alegeri alimentare sănătoase. Dacă nu eşti atentă, poţi să mergi cu sentimentul de vinovăţie atît de departe încît să consideri orice mîncare preferată ca fiind rea pentru organismul tău, aşa că odată ce ai început să etichetezi alimentele în modul acesta, fiecare decizie pe care o iei va avea o încărcătură emoţională suplimentară, care se traduce prin stres. Şi stresul nu face altceva decît să te determine să mănînci mai mult.

Soluţia? În loc să treci toate alimentele preferate pe lista neagră, permite-ţi perioade în care poţi să te abaţi de la stricteţea unei diete. Fie ca alegi o zi pe săptămînă în care mănînci orice vrei, dar în cantităţi modeste, fie mănînci în fiecare zi o pătrăţică de ciocolată neagră, pentru a-ţi satisface nevoia de dulce, sau găseşti alte metode prin care duci o viaţă sănătoasă şi fără frustrări chiar şi iarna.


Te lupţi cu nevoia de a hiberna

Da, ştim, nu eşti urs, dar modul în care îţi funcţionează organismul este, pe undeva, asemănător. Între frig, gheaţă şi zăpadă şi zilele foarte scurte motivaţia de a face mişcare e cu totul pierdută, tot ce simţi nevoia să faci este să îţi conservi toată energia pentru a te muta de pe canapea pe pat şi înapoi. Cine vrea să iasă la alergat sau să meargă la sală cînd afară e un ger de crapă pietrele? Din fericire, nu trebuie să părăseşti confortul casei tale pentru a face puţină mişcare. Există sute de clipuri pe YouTube care să te ajute să faci mişcare. Este suficient să te mobilizezi pentru 10 minute dimineaţa şi 10 seara şi te vei simţi mult mai bine. Nu doar că nu vei avea probleme cu greutatea, dar o rutină de exerciţii fizice va avea ca rezultat oxigenarea celulelor, ceea ce îţi va păstra corpul în stare bună de funcţionare şi nivelul tău de energie la cote înalte.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?