Ardeiul iute face parte din familia cartofilor și a roșiilor (Solanaceae) și este o plantă bogată în antioxidanți, vitamine și minerale.
Ce îl diferențiază (și îi limitează numărul de amatori) este conținutul crescut de capsaicină, ceea ce îi oferă iuțimea specifică.
Capsaicina este un alcaloid care, consumat, stimulează în organism receptorul numit TRPV1, care are rolul de a regla temperatura corpului. De aceea, senzația de arsură pe care o simțim cînd mîncăm ardei iute este, de fapt, receptorul TRPV1, care ne ”spune” că temperatura gurii noastre este foarte ridicată. În realitate, temperatura corpului nu crește în urma consumului de ardei iute, reacția este o iluzie chimică.
Ardeii iuți nu sînt toți la fel
Conținutul de capsaicină diferă de la un soi la altul. Scara Scoville este parametrul de măsurare universal acceptat al iuțelii, pe baza căreia se stabilesc scoruri pentru fiecare soi în parte. Așadar, un aliment este considerat iute dacă se încadrează între 0 și 700 de unități pe scara Scoville. Un aliment este considerat foarte iute dacă deține 80.000 de unități Scoville. Cu toate acestea, există soiuri de ardei iute care depășesc rata de 80.000 de unități, printre care se numără ardeii habanero și Carolina Reaper.
Cum sîntem definiți în funcție de preferința pentru iute
Senzația de arsură face parte din familia senzațiilor chimestetice, și este, deopotrivă, iubită și detestată de oameni. Pentru a înțelege mai bine în ce măsură preferința pentru iute ne definește din punct de vedere cultural și interpersonal, Colegiul de Științe Agricole al Universității din Pennsylvania a realizat un studiu pe variabilele care influențează percepția capsaicinei de către indivizi.
Interpersonal
În primul rînd, studiul reflectă faptul că persoanele cărora le place mîncarea iute au o rezistență crescută la senzația de arsură. La polul opus, cei care evită cu orice preț acest fel de mîncare au o sensibilitate crescută față de senzația sus-numită. Senzația de iute se învață pe măsură ce consumăm mai des alimente iuți, prin urmare și toleranța noastră crește. Mai mult, pe măsură ce înaintăm în vîrstă, papilele noastre gustative capătă toleranță crescută la senzația de iute. Mai departe, preferința pentru iute aparține, conform studiului, în special persoanelor spontane, amatoare de senzații noi, cu spirit aventuros și cu pasiune pentru călătorii și explorare.
Cultural
În studiu s-a remarcat și componenta culturală. Astfel, cetățenii țărilor cu o cultură culinară bogată în arome iuți, precum locuitorii țărilor din America de Sud, India și Indochina, au o înclinație mai mare pentru mîncarea picantă. Explicația stă în învățarea și obișnuirea cu senzația de iute din copilărie care devine, în timp, predilecție pentru acest tip de mîncare. Prin urmare, în aceste cazuri, corelația dintre personalitate și pasiunea pentru iute este invalidă.
Diferențe de gen
Poate cel mai interesant aspect stă în diferența de percepție a iuțelii dintre bărbați și femei. Astfel, conform unui studiu de gen, realizat de aceiași cercetători, pe senzația de iute, s-a constatat că femeile care preferă mîncarea iute sînt realmente atrase de senzația de arsură, ceea ce se traduce printr-un ”masochism benign” (sintagmă patentată de cercetătorul Paul Rozin). La polul opus, bărbații tind să consume, de cele mai multe ori, alimente iuți, din dorința de a impresiona persoanele din jur.
Adăuga comentariu