Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Companiile aeriene anulează 2.700 de zboruri în SUA

23 dec. 2022,, 07:43   Externe
3052 0

Companiile aeriene americane au anulat peste 2.700 de zboruri joi şi vineri, perturbînd călătoriile de sărbători pentru mii de persoane, în contextul în care o puternică furtună rece a lovit Statele Unite.

Vremea extremă a coincis cu începutul sezonului de călătorii de sărbători care ar putea fi unul dintre cele mai aglomerate de pînă acum, transmite mediafax.ro.

Administraţia Federală a Aviaţiei a declarat joi că furtuna a adus condiţii de viscol în Midwest, fiind aşteptate perturbări majore ale călătoriilor în Chicago, Detroit şi Minneapolis-St. Paul.

Peste 1.830 de zboruri fuseseră anulate joi, iar alte 900 de zboruri pentru vineri au fost anulate, potrivit site-ului de monitorizare a zborurilor FlightAware.

Pînă în prezent, 23% din zborurile cu plecare de pe Aeroportul Internaţional O'Hare din Chicago şi 37% din zborurile de pe Chicago Midway au fost anulate joi.


Perioada de vacanţă de anul trecut a fost marcată de o epidemie de COVID-19 în rîndul personalului care a obligat companiile aeriene să anuleze mii de zboruri.

American Airlines a declarat miercuri că monitorizează în continuare furtuna, care va afecta aeroporturile din Midwest, nord-est şi coasta de est în această săptămînă, şi că a anulat 100 de zboruri pînă la ora 13.00 ET (15.00 GMT). Southwest Airlines anulase 725 de zboruri.

2
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?