Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cît de productiv ar fi să lucrezi patru zile pe săptămînă

29 iul. 2018,, 23:59   Externe
4296 3

Există o mulțime de cercetări care au arătat că o săptămînă redusă de muncă poate fi benefică pentru angajați. O companie din Noua Zeelandă a încercat programul de patru zile lucrătoare și acum vine și cu rezultate.

Compania Perpetual Guardian a testat programul timp de două luni. Trebuie menționat că angajații au muncit patru zile, însă au fost plătiți pentru cinci. Dintr-o perspectivă mai conservatoare, încercarea poate părea una nebunească, însă fondatorul companiei, Andrew Barnes, spune că a meritat să-și asume acest risc.

Experimentul a fost realizat în lunile martie și aprilie, atunci cînd cei 240 angajați ai companiei au fost plătiți normal pentru patru zile de muncă pe săptămînă.

Cercetările independente realizate de savanți de la Universitatea din Auckland și Universitatea de Tehnologie din Auckland au indicat că nivelurile de stres ale personalului au scăzut de la 45% la 38%. Echilibrul dintre viața personală și muncă s-a îmbunătățit de la 54% la 78%.

Desigur, rezultatele sînt previzibile într-o oarecare măsură, deoarece angajații au primit același salariu pentru mai puțină muncă. Adevărata surpriză a fost înregistrată la nivelul productivității. În ciuda așteptărilor, nu a existat o scădere a acesteia.


„Echipa noastră de conducere a raportat că nu e existat o schimbare a rezultatelor companiei în timpul experimentului”, a declarat fondatorul companiei. De fapt, performanța și productivitatea au fost menținute pe parcursul perioadei de probă, în timp ce respondenții au raportat creșteri semnificative în ceea ce privește angajamentul, stimularea și leadership-ul.

„Am văzut o creștere masivă a angajamentului și a satisfacției față de muncaprestată în rîndul personalului”, a mai precizat Barnes.

Datorită rezultatelor promițătoare, fondatorul și CEO-ul companiei încearcă să implementeze permanent programul de patru zile de muncă.

Studiile anterioare au arătat că productivitatea este afectată în momentul în care angajații trebuie să muncească prea mult sau să stea peste program.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?