X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Cercetătorii au aflat de ce Venus se roteşte atît de bizar

24 iun. 2018,, 00:00   Externe
3339 0

Timp de mulţi ani, savanţii nu au putut să cunoască exact cît durează o zi pe Venus, dar un nou studiu cu privire la modul bizar de rotire al planetei vecine poate rezolva această enigmă.

Planeta Venus se roteşte foarte lent, o singură revoluţie durînd aproximativ 243 de zile terestre, iar această viteză variază. Mai mult, deşi planeta se roteşte lent, atmosfera sa se mişcă extrem de rapid, realizînd o rotaţie completă în doar patru zile terestre. Deşi putem urmări rotaţia în schimbare, pînă acum, cercetătorii nu au putut explica în mod clar de ce viteza se schimbă, scrie Space.

Mulţumită imaginilor culese de nava Akatsuki a agenţiei spaţiale japoneze JAXA, cercetătorii susţin că au găsit motivul variaţiilor. Într-un nou studiu publicat recent în Nature Geoscience, oamenii de ştiinţă au arătat modul în care interacţiunea dintre atmosfera venusiană şi a suprafeţei cu un relief extrem de accidentat, plin de munţi şi vulcani, schimbă viteza de rotaţie în jurul propriei axe a planetei.

Akatsuki a descoperit recent pe Venus o structură atmosferică de forma unui arc cu săgeţi. S-a observat că aceasta apărea şi dispărea, dar rămînea în aceeaşi locaţie deasupra munţilor. În urma analizelor, s-a constatat că este vorba de curenţi de pantă creaţi de elemente topografice precum munţii, unde aceşti curenţi trebuie să se înalţe şi să coboare pentru a „se mula” pe formele de relief.

Suprafaţa lui Venus este greu de observat nu doar din cauza variaţiei rotaţiei, ci de asemenea pentru că suprafaţa este sub „un nor permanent şi foarte gros”, a precizat Thomas Navarro, autorul studiului de la Universitatea California.


Mai mult decît atît, aceşti curenţi denumiţi în literatura de specialitate mountain waves explică de ce Venus se roteşte cu viteze variate: din cauza direcţiilor diferite ale vîntului care urcă şi coboară pe munte, „este exercitată pe munte o forţă şi tot corpul solid o urmează”, a adăugat Navarro.

Prin cunoştinţele cu privire la curenţii de pantă de pe Venus, savanţii pot înţelege mai bine cum momentul cinetic este transferat între un corp solid (Venus) şi atmosfera sa.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?