COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Cel mai nobil ceai japonez – calități și beneficii

Cel mai nobil ceai japonez – calități și beneficii

Gyokuro este un ceai bogat în antioxidanți, astfel că fiecare ceașcă băută vine cu beneficii pentru sănătate, pe lîngă gustul plăcut.

Gustul caracteristic al ceaiului verde se datorează în mare parte unui aminoacid numit L-Teanină, care intensifică savoarea băuturii și îi conferă o aromă dulceagă. L-Teanina este produsă de rădăcinile plantei de ceai (Camellia sinensis) și apoi direcționată spre frunze. Cînd acestea iau contact cu lumina, L-Teanina este transformată în catehină, un polifenol responsabil de astringența ceaiului verde. În cazul Gyokuro, tufele de ceai sînt umbrite înainte de recoltare, astfel că nu există multă lumină solară. În consecință, cantitatea de L-Teanină transformată în catehină este mai redusă, ceea ce dă ceaiului Gyokuro un gust dulceag, intens, datorită cantității mari de clorofilă.

Este important să ai grijă cum depozitezi ceaiul Gyokuro, ca să reziste cît mai mult. Cel mai bine se păstrează în recipiente etanșe și opace, care să țină frunzele departe de umezeală. În condiții optime, poate fi păstrat pînă la 2 ani, iar gustul său va deveni chiar mai bun cu timpul, transmite tabuhighlife.ro.


Cum se obține

Procesul de cultivare și prelucrare a frunzelor de ceai pentru a obține sortimentul Gyokuro este o adevărată artă:

1. Cu cel puțin 20 de zile înainte de recoltare, tufișurile de ceai sînt acoperite și ferite aproape complet de lumina soarelui (la fel se procedează și în cazul ceaiului Matcha).

2. Umbrirea reduce fotosinteza și determină creșterea cantității de clorofilă. Astfel, frunzele capătă culoarea verde puternic, iar conținutul de tanin este redus, ceaiul rezultat fiind mai dulce și mai puțin astringent.

3. Pentru acest ceai se recoltează cei mai fragezi muguri, care apoi sînt expuși imediat la aburi pentru a opri oxidarea și a le păstra aroma caracteristică.

4. După ce frunzele de ceai se răcesc, ele trec prin mai multe etape de rulare, pentru a fi frăgezite și a se usca, pînă cînd capătă forma de ace fine.

5. Pentru a reduce umezeala, frunzele sînt uscate din nou. Pînă la acest stadiu, frunzele se numesc „aracha” și vor fi sortate pe diferite grade de calitate, numite „tencha”. Din cel mai bun sortiment de tencha se va obține ceaiul Gyokuro.

6. Frunzele sînt încălzite iarăși, pentru ultima dată, procedeu care face ca acest ceai să se păstreze mai bine și să-și mențină aroma.

7. La final, frunzele sînt lăsate cîteva luni să se “învechească”, înainte să fie ambalate și trimise în magazine și ceainării din toată lumea.

Avînd în vedere metoda complexă de cultivare și prelucrare, prețul acestui ceai este mai ridicat.

Beneficii

Alături de o alimentație adecvată și de exerciții fizice, antioxidanții din ceaiul verde Gyokuro contribuie la starea de bine și accelerează metabolismul, ajutîndu-te să-ți menții silueta.

Datorită prezenței fluorului și a altor minerale, ceaiul Gyokuro este excelent pentru sănătatea dinților, prevenind apariția cariilor și a infecțiilor bacteriene. Bonus, îți va menține respirația proaspătă.

Avînd în vedere condițiile de cultivare și perioada de umbrire, ceaiul Gyokuro conține o cantitate mai mare de cofeină decît alte ceaiuri verzi. Astfel, el crește capacitatea de concentrare, timpul de reacție și atenția. Totuși, spre deosebire de cafea, cofeina din Gyokuro este eliberată treptat în organism, pe parcursul întregii zile, astfel că nu te vei simți agitat dintr-odată.

Combinația de cafeină și L-Teanină îmbunătățește funcțiile cerebrale, deci o cană de ceai Gyokuro e de folos mai ales dacă ai de învățat pentru un examen sau de pregătit un proiect important.

Mineralele, nutrienții, antioxidanții și vitaminele din compoziția acestui ceai reduc riscul bolilor cardiovasculare, scad colesterolul rău și echilibrează nivelul glicemiei.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load