X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Cel mai mare rubin scos vreodată la licitație, vîndut cu milioane de dolari

9 iun. 2023,, 16:54   Externe
2388 0

Cel mai mare rubin scos vreodată la licitație, care are 55,22 carate (11 grame) a fost vîndut cu suma de 34,8 milioane de dolari, joi, la New York, cumpărătorul fiind un colecționar din Orientul Mijlociu care și-a păstrat anonimatul.

Rubinul, denumit "Estrela de Fura", a fost tăiat și modelat dintr-o piatră brută de 101 carate, care a fost descoperită anul trecut, în septembrie, într-o mină din Montepeuz, Mozambic, informează digi24.ro

Licitația a avut un preț de pornire de 21 milioane de dolari, iar suma de 34,8 milioane cu care s-a vîndut rubinul este una record pentru astfel de pietre prețioase.

Precedentul record aparţinea unui rubin din Myanmar de 25,59 de carate, vîndut pentru 30,33 milioane de dolari cu tot cu taxe de către Sotheby's la Geneva în 2015. Scoaterea la licitaţie a acestei bijuterii extrem de rare, care a fost expusă la Hong Kong, Taipei, Singapore, Geneva, Dubai şi New York, a fost un eveniment major pentru lumea bijuteriilor.

"Este o adevărată minune a naturii. Orice rubin care iese din pămînt şi ajunge să depăşească cinci carate ca rubin şlefuit este ceva rar. Un rubin de 10 carate este foarte rar. Unul de 20 de carate este aproape nemaivăzut. Un rubin de peste 50 de carate este ceva unic în viaţă", a declarat Quig Bruning, şeful departamentului de bijuterii pentru Americi de la Sotheby's.

Cel mai mare rubin descoperit vreodată însă rămîne "125 West", o piatră încă neșlefuită care cîntărește aproximativ 3,7 kilograme, echivalentul a 18.696 carate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?