Criza energetică stiri: 1779
Cutremure stiri: 391
Eurovision stiri: 428

Cehia are un nou președinte

29 ian. 11:00   Diverse
1658 0

Fostul președinte al comitetului militar al NATO, Petr Pavel, a cîștigat sîmbătă al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Cehia, relatează EFE.

După procesarea a aproximativ 90% din buletine de vot, el are acumulate aproximativ 57% din voturi, în timp ce rivalul său, fostul premier Andriy Babiš, are 43%. Babiš nu va putea recupera voturile insuficiente, afirmă presa europeană. Prezența la vot a fost de aproape 70%.

Babiš este liderul mișcării politice de centru ANO și în prezent conduce opoziția în parlament. Pavel, după cum a remarcat presa occidentală, aderă la un curs ferm pro-occidental. În special, el susține un sprijin puternic pentru Ucraina, în timp ce Babiš, care, la fel ca rivalii săi, este în favoarea încheierii conflictului, a criticat guvernul ceh pentru că pune interesele Ucrainei înaintea celor cehe, relatează interfax.

În Cehia, președintele are în mare parte funcții ceremoniale, dar el este cel care numește prim-ministrul și membrii Băncii Centrale și propune, de asemenea, candidați pentru funcțiile de judecători la Curtea Constituțională.

0
0
0
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mitropolia Română cere ca, pe lîngă clădirea Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, să-i fie transmite încă 17 clădiri din toată țara. Ar trebui făcut acest lucru?