COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Ce a descoperit un bărbat care a avut timp de 10 ani dureri de cap

Ce a descoperit un bărbat care a avut timp de 10 ani dureri de cap

După ani de zile de dureri chinuitoare de cap, un bărbat din SUA a primit un diagnostic demn de filme horror. Medicii au descoperit că acesta avea larve de tenii la creier, potrivit CNN.

Chistul de larve de tenii ar fi putut să-i fie fatal bărbatului dacă mergea mai tîrziu la medic, a declarat neurochirurgul Jordan Amadio, de la Centrul medial Ascension Seton din Austin, transmite NOI.md cu referire la digi24.ro.

Moctezuma, în vîrstă de 40 de ani, suferea de dureri puternice de cap, amețeli aproape de leșin, de ani de zile.

„Era foarte intens, foarte puternic, pentru că mă facea să transpir din cauza durerii, deseori să vomit”, a declarat pacientul pentru sursa citată.


În urma testului RMN, medicii au descoperit larve ce se adăposteau în al patrulea ventricul al creierului, umplut cu lichid cefalorahidian.

Boala, numită neurocisticercoză, este destul de rară în SUA. Centrul de Prevenire și Control al Bolilor anunță că apar în jur de 1.000 de cazuri pe an.

Medicii cred că parazitul a ajuns în corpul pacientului atunci cînd acesta locuia în Mexic, înainte să se mute în SUA, ceea ce înseamnă că Moctezuma ar fi trăit cel puțin 14 ani cu larvele de tenii în creier, înainte să primească diagnosticul.

Tenia este un parazit ce se adăpostește de obicei în intestinul uman. Uneori afecțiunea poate trece de la sine, fără să necesite vreun tratament, iar alteori este nevoie medicamente pentru vindecare.

Parazitul se transmite la om prin alimente sau apă contaminate. Cel mai mare pericol îl reprezintă carnea de porc care nu este gătită suficient.

Cea mai bună măsură de precauție, potrivit medicului, este spălarea corectă pe mîini cu săpun înaintea mesei și consumul de alimente care au fost gătite în condiții sanitare.

Pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale pe creier pentru a i se scoate chistul cu larve de tenii și și-a revenit complet.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load