X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Boeing a ales un alt nume pentru modelul 737 Max

21 aug. 2020,, 01:30   Externe
3368 0

Boeing renunță discret la denumirea 737 Max a avionului său care a fost implicat în două catastrofe aeriene soldate cu moartea a aproape 350 de oameni, transmite stirileprotv.ro.

O comandă făcută de o companie poloneză relevă faptul că Boeing a început să renunțe la denumirea Max a ultimelor sale avioane model 737, care devin acum 737-8, scrie The Guardian.

Noul nume a fost folosit pînă acum doar în interiorul companiei și a apărut public cu ocazia anunțului făcut de producătorul de avioane referitor la comanda înaintată de Enter Air Polonia pentru patru astfel de aeronave.

„În ciuda crizei actuale, este important să ne gîndim la viitor. În acest scop, am convenit să comandăm mai multe avioane 737-8. În urma verificărilor riguroase la care 737 Max este supus, sunt convins că va fi cea mai bună aeronavă din lume pentru mulți ani următori”, a declarat Grzegorz Polaniecki, director general la Enter Air.

Reautorizarea 737 Max este analizată de mai bine de un an de la retragerea la sol în toată lumea a acestui model, după catastrofele aeriene din Indonezia (2018) și Etiopia (2019) în care au murit aproape 350 de persoane.


Situația producătorului de avioane a fost agravată și de criza coronavirusului, care a lovit întreaga industrie aeronautică.

Peste 400 de comenzi anulate anul acesta

Clienții Boeing au anulat anul acesta peste 400 de comenzi pentru avioanele 737, a anunțat compania săptămîna trecută.

Producătorul a precizat însă miercuri că Enter Air a plasat o comandă pentru două avioane 737-8, cu opțiune pentru încă două aeronave.

După finalizarea contractului, flota 737-8 a companiei poloneze va ajunge la 10 avioane.

”Deși este importantă, pentru că este prima comandă din decembrie 2019 încoace, este totuși o comandă mică. Enter Air a avut probabil o reducere semnificativă”, a spus Chris DeNicolo, analist S&P Global Ratings.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?