X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Autoritățile franceze au anunțat când va fi redeschisă catedrala Notre-Dame din Paris

5 feb. 2023,, 11:00   Externe
2800 0

Catedrala Notre-Dame din Paris, devastată de un incendiu în 2019, va avea o nouă fleşă înainte de încheierea acestui an, iar monumentul va fi cel mai probabil redeschis în ultima parte a anului 2024, după Jocurile Olimpice de vară ce vor fi găzduite de capitala Franţei, informează AFP, citat de Agerpres.

„Şantierul avansează într-un ritm bun, ceea ce ne permite să fim încrezători într-o redeschidere spre sfîrşitul anului 2024, conform obiectivului fixat de preşedintele Republicii în seara incendiului„, a declarat ministrul francez al Culturii, Rima Abdul Malak.

Data de 8 decembrie 2024 a fost avansată în luna octombrie de noul rector al catedralei pariziene, monseniorul Olivier Ribadeau-Dumas, precum şi de generalul Jean-Louis Georgelin, care conduce acest stabiliment public şi este directorul şantierului de reconstrucţie.

Numeroşii turişti aşteptaţi în capitala Franţei pentru Jocurile Olimpice de la Paris, a căror ceremonie de deschidere va avea loc în iulie 2024, nu vor putea, deci, să viziteze această capodoperă a arhitecturii în stil gotic, care atrăgea 12 milioane de vizitatori în fiecare an înaintea incendiului.

Însă noua sa fleşă, identică cu precedenta, concepută de arhitectul din sec. XIX Eugene Viollet-Le-Duc şi care s-a prăbuşit în timpul incendiului din 15 aprilie 2019, „ar trebui să se înalţe din nou pe cerul Parisului pînă la sfîrşitul anului 2023„, au anunţat administratorii acestei clădiri de interes public.


Noua fleşă va fi construită pentru a fi identică cu cea care atingea o înălţime de 96 de metri în raport cu solul, cu materiale originale, lemn de stejar pentru structură (500 de tone) şi plumb pentru acoperiş şi ornamente (250 de tone).

Ridicarea fleşei urmează să înceapă pe şantier imediat după ce cele patru mari arce din piatră, care constituie bolta crucii transeptului, considerată „inima” catedrale, vor fi reconstruite.

„Lucrările pregătitoare au început în această săptămînă„, au dezvăluit administratorii catedralei. Au fost deja instalate patru jumătăţi de arc din lemn, iar pietrele necesare, tăiate în atelier, au fost transportate pe cale fluvială.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?