Atenţie la rosul unghiilor! Ce spun psihiatrii despre acest obicei

Atenţie la rosul unghiilor! Ce spun psihiatrii despre acest obicei

Milioane de persoane din toată lumea îşi rod unghiile fie că este vorba despre copii sau adulţi. Cu toate acestea, medicii psihologi avertizează că acest gest automutilant are la bază o afecţiune mentală destul de serioasă, scrie mediafax.ro.

Coform medicilor specialişti, rosul unghiilor se poate transforma într-un viciu foarte periculos, fiind mai greu de renunţat la el decît fumatul. Cadrele medicale au desfăşurat o serie de studii cu privire la acest obicei şi se gîndesc serios să schimbe încadrarea acestuia de la un gest inofensiv la tulburare obsesiv-compulsivă.

Asociaţia Psihiatrică din Statele Unite ale Americii se pregăteşte să încadreze rosul unghiilor sub categoria gesturilor automutilante în următorul număr al Manualului de Diagnostic al Bolilor Mintale, potrivit postului de televiziune NBC, conform sursei citate.

Mai mult de atît, rosul unghiilor s-ar putea asemăna cu comportamentul caracteristic sindromului ADHD, spun experţii medicali.

"La fel cum procedează pacienţii care se trag de păr sau îşi cauzează răni pe suprafaţa pielii, gesturi automutilante, cei care îşi rod unghiile pot ajunge să fie încadraţi în aceeaşi categorie cu persoanele care suferă de instabilitate mentală, dar asta într-o categorie foarte restrînsă de pacienţi", a explicat medicul Carol Mathews, psihiatru la Universitatea din Calofornia, conform NBC.

Rosul unghiilor este privit ca un obicei foarte grav atunci cînd pacientul care îl practică îşi cauzează singur durere, neputînd apoi să îşi mai folosească mîinile deoarece rănile provocate pot duce la infecţii severe.

De asemenea, atunci cînd îşi rod unghiile oamenii sunt expuşi la o serie de boli, deoarece microbii pot fi astfel răspîndiţi din unghii pe buze sau direct în cavitatea bucală.

Un leac ceva mai neconvenţional pentru a putea renunţa la rosul unghiilor, oferit de medici, este aplicarea pe unghii de zeamă de lămîie sau sos iute, dar şi împăturirea unghiilor în bandaje.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load