Aşezarea găgăuzilor şi bulgarilor în Moldova

Spre deosebire de perioada premedievală şi medievală, mişcarea populaţiilor către sfîrşitul veacului al XVIII-lea în spaţiul Pruto-Nistrean, luase o direcţie inversă – din sud-vest, din Valahia, din ţările balcanice cotropite de otomani spre est şi nord-est.

Asuprirea economică de către otomani, răzmeriţele religioase − prigonirea celor de credinţă ortodoxă au constrîns mulţi bulgari şi găgăuzi să-şi părăsească baştina şi să se strămute pe alte tărîmuri, inclusiv în Moldova.

Propaganda pravoslavnică rusească, campaniile ruseşti victorioase, biruinţele răsunătoare asupra otomanilor obţinute de armatele ruse în Moldova şi Valahia în anii 1739, 1768-1774, 1787-1791 au stimulat procesele de strămutare a bulgarilor, găgăuzilor, sîrbilor şi macedonenilor în „noile regiuni obţinute” în interfluviul Prut-Nistru şi în stînga Nistrului. La 1751 ambasadorul rus la Viena contele A. Bestujev-Riumin a trimis împărătesei o „Cerere a popoarelor pravoslavnice” − din partea sîrbilor, macedonenilor, bulgarilor şi volohilor, − „de a fi primiţi în veşnica supuşenie a Rusiei”. Aprobînd această rugăminte, împărăteasa Elizaveta Petrovna în acelaşi an a semnat un decret, prin care se îngăduia strămutarea în Rusia a popoarelor balcanice „de rit grecesc”.

Strămutarea găgăuzilor şi bulgarilor în Moldova Pruto-Nistreană s-a produs în trei etape:

1. Veacul al XVI-lea − prima jumătate a veacului al XVIII-lea;
2. Jumătatea a doua a veacului al XVIII-lea începutul veacului al XIX-lea;
3. Anii 1819-1857.

Potrivit mărturiilor istorice bulgăreşti, satul Ceadîr (astăzi Ceadîr-Lunga) a fost colonizat în 1589. În acea perioadă zona respectivă era sub stăpînirea tătarilor nogai. Satul Tomai (astăzi Tomai) a fost colonizat de găgăuzii, veniţi din Dobrogea de Nord. Mai tîrziu, în 1819, găgăuzii din Tomai (raionul Leova) s-au mutat în satul Tomai din raionul Ceadîr-Lunga.

Din păcate, mişcările populaţiei în perimetrul Bugeacului pînă în 1812 sînt anevoios de urmărit, regiunea dată fiind lăsată de otomani la cheremul tătarilor. Preotul D. G. Ceakir a stabilit, că strămoşii săi cu tot sălaşul lor în 1790 s-au aşezat cu traiul în localitatea Ceadîr (în raionul Leova astăzi), precizînd, că pînă la venirea lor, aici au trăit bulgari de credinţă pravoslavnică, cunoscuţi cu numele de „găgăuzi”. Interesul mereu crescînd al Rusiei în direcţia Balcanilor, manifestat prin războaiele ruso-turce, decretele imperiale din 1751-1752, manifestul din 1763, au stimulat tendinţele de imigrare ale popoarelor creștine subjugate din Balcani. În 1732 un grup de găgăuzi de la sud de Dunăre s-a strămutat în localitatea Vulcăneşti (astăzi oraşul Vulcăneşti). Mai tîrziu, în 1806, tot aici au venit încă 289 de familii (1860 de persoane) din Balcik (Bulgaria). Ca şi cei veniţi mai înainte, aceştia trăiau printre tătarii-nohai.

Continuarea articolului citiți pe moldovenii.md.