Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Ambasadorul SUA de la Moscova a plecat din funcție

5 sep. 2022,, 08:00   Externe
2800 0

Statele Unite ale Americii au rămas fără ambasador în Rusia. John Sullivan, cel care a reprezentat Statele Unite în Rusia în perioada sensibilă în care forțele armate ruse au invadat Ucraina readucînd războiul pe continentul european, și-a încheiat mandatul și a plecat de la Moscova, a anunțat Ambasada SUA într-un comunicat.

John Sullivan a participat la funeraliile de la Moscova ale lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, despre care a spus că a fost „un om de stat care a schimbat lumea prin viziunea sa asupra coexistenței pașnice și asupra transformării țării sale și a restului lumii”.

John Sullivan fusese numit ambasador al SUA în Rusia de către fostul președinte Donald Trump, în decembrie 2019, dar președintele Joe Biden i-a cerut să rămînă în funcție.

„John Sullivan a fost numit în post în decembrie 2019 și a ocupat funcția de ambasador timp de aproape trei ani. În urma plecării sale, el se va retrage dintr-o carieră în serviciul public care s-a întins pe parcursul a patru decenii și pe durata mandatelor a cinci președinți americani, inclusiv în calitate de secretar de stat adjunct și în funcții de conducere la Departamentele de Justiție Apărare și Comerț”, arată Ambasada SUA de la Moscova în comunicat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?