Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

AIEA a adoptat o rezoluție care critică Iranul

9 iun. 2022,, 08:31   Externe
1996 0

Consiliul guvernatorilor al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) a adoptat, la Viena, cu o mare majoritate o rezoluţie prin care Iranul este criticat pentru lipsa sa de cooperare, au informat surse diplomatice, relatează AFP, citat de digi24.ro.

Textul depus de Statele Unite şi E3 (Regatul Unit, Franţa şi Germania) este primul critic la adresa Teheranului votat la agenţia ONU din iunie 2020, pe fondul escaladării programului nuclear iranian şi al blocajului negocierilor pentru a se reveni la acordul din 2015.

Documentul a fost aprobat de 30 de membri, doar Rusia şi China au votat împotrivă, au afirmat doi diplomaţi. Trei ţări (India, Libia, Pakistan) s-au abţinut.

Această rezoluţie cere Iranului să „coopereze” cu organismul ONU, care a deplorat într-un raport recent absenţa unor răspunsuri „credibile din punct de vedere tehnic” privind urme de uraniu îmbogăţit găsite în trei situri nedeclarate.

„Este esenţial ca Iranul să furnizeze toate informaţiile şi documentele considerate necesare de AIEA pentru a clarifica şi rezolva aceste probleme”, a insistat ambasadoarea SUA Laura Holgate în cursul discuţiilor premergătoare votului.

„Nu luăm aceste măsuri pentru a escalada confruntarea în scopuri politice. Nu căutăm o astfel de escaladare”, ci pur şi simplu „explicaţii credibile” pentru a închide în sfîrşit acest dosar, a adăugat ea în răspuns la criticile de la Moscova şi Beijing.

Iranul a anunţat miercuri că a dezinstalat două camere de supraveghere amplasate de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică pentru a-i supraveghea activităţile nucleare, în cadrul disputei sale cu occidentalii, mai relatează sursa citată de Agerpres.

Instalarea celor două camere de supraveghere „mergea dincolo de angajamentele Iranului în cadrul acordului cu AIEA”, a afirmat Organizaţia Iraniană pentru Energie Atomică (OIEA) într-un comunicat, fără a preciza la ce sit sau situri erau amplasate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?