Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

A murit bărbatul care a inspirat filmul „Terminalul”. El a locuit 18 ani pe aeroportul din Paris

13 noi. 2022,, 13:15   Externe
2606 0

Refugiatul iranian Mehran Karimi Nasseri fost declarat mort de echipa medicală a aeroportului de la Terminalul 2F și a murit din cauze naturale, a declarat un purtător de cuvînt al aeroportului Paris-Charles de Gaulle din Paris pentru CNN, relatează libertatea.ro.

Bărbatul este cel care a inspirat filmul lui Steven Spielberg din 2004 „Terminalul”. El a locuit 18 ani în interiorul aeroportului.

În 1988, Nasseri se afla în drum spre Anglia prin Belgia și Franța, cînd și-a pierdut actele și nu a putut să se îmbarce într-un avion și nici să părăsească aeroportul.

A rămas blocat pe aeroportul din Paris pînă în 2006. El „s-a întors să locuiască și ca persoană fără adăpost în zona publică a aeroportului de la jumătatea lunii septembrie, după ce a stat o perioadă într-un azil de bătrîni”, a spus purtătorul de cuvînt al aeroportului.

Potrivit purtătorului de cuvînt, Nasseri a fost un „personaj iconic” și că „întreaga comunitate a aeroportului i-a fost atașată, iar personalul nostru a avut grijă de el cît mai mult posibil timp de mulți ani, chiar dacă am fi preferat ca el să-și fi găsit un adăpost adevărat”.


Povestea refugiatului iranian l-a inspirat pe regizorul american Steven Spielberg să realizeze filmul „Terminalul”, în care rolul principal a fost interpretat de Tom Hanks.

„Filmul lui Spielberg sugerează că a fost blocat într-o zonă de tranzit pe Paris-Charles de Gaulle. În realitate, a petrecut mai multe perioade acolo, dar mereu în zona publică a aeroportului, unde a fost tot timpul liber să se deplaseze”, a dezvăluit purtătorul de cuvînt al aeroportului.

0
0
0
2
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?